Președintele Klaus Iohannis a refuzat numirea Olguței Vasilescu în funcția de ministru al Transporturilor.
Etichetă: președintele Klaus Iohannis
Președintele Iohannis, pe șantierul Ansamblului Monumentului Unității Naționale
Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, luni, şantierul Ansamblului Monumentului Unităţii Naţionale din Parcul Unirii din Alba Iulia, prilej cu care s-a arătat interesat dacă lucrările vor fi finalizate până la 1 Decembrie.
Iohannis, așteptat la deschiderea anului școlar la „Horea, Cloșca și Crișan”, liceu înființat în urmă cu un secol
Preşedintele Klaus Iohannis este aşteptat luni, la ora 11,00, la deschiderea anului de învăţământ 2018-2019 la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, unitate de învăţământ înfiinţată în urmă cu un secol, imediat după Marea Unire, a informat administraţia publică locală.
Preşedintele Klaus Iohannis: Guvernul este incapabil să gestioneze situaţia pestei porcine
Preşedintele Klaus Iohannis cere Executivului condus de Viorica Dăncilă să ia măsuri urgente pentru a stopa creşterea numărului de focare de pestă porcină africană, criticând Guvernul că a fost incapabil, până acum, să gestioneze situaţia.
Iohannis, prezent la ședința liberalilor de la Sibiu
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că a venit la şedinţa informală a Biroului Executiv al PNL pentru a-i saluta pe liberali şi pentru a le vorbi despre summitul care urmează să fie organizat anul viitor la Sibiu, în contextul deţinerii de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
Iohannis: PSD trebuie să înțeleagă că actuala conducere a partidului și a Guvernului este profund nocivă
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că actuala conducere a PSD şi a Guvernului este „profund nocivă” şi a făcut apel la social-democraţi să ia în serios protestele din aceste zile.
Președintele Iohannis cere ministrului de Interne să-și asume responsabilitatea pentru gestionarea protestelor
Preşedintele Iohannis solicită ministrului de Interne, Carmen Dan, să-şi asume responsabilitatea pentru modul în care a gestionat situaţia din timpul protestelor şi să prezinte un raport detaliat privind modul în care forţele de ordine au acţionat şi la ordinul cui, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Dobrovolschi (Președinție): „Rectificarea bugetară este o încercare de a bloca activitatea unei instituţii fundamentale”
Preşedintele Klaus Iohannis consideră că rectificarea bugetară anunţată de Guvern reprezintă „o încălcare grosolană şi o încercare de a bloca prin constrângeri bugetare activitatea unei instituţii fundamentale”, a afirmat marţi purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.
Președintele Iohannis a semnat revocarea din funcție a Laurei Kodruța Kovesi
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA. ACTUALIZARE „Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a afirmat constant că respectă Constituţia şi legile ţării şi a acţionat permanent în acest sens. Prin urmare, în executarea deciziei Curţii Constituţionale nr. […]
Gabriel Vlase, noul șef al SIE, a depus jurământul la Palatul Cotroceni
Gabriel Vlase a depus, joi, la Palatul Cotroceni, jurământul în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.








