Directiva privind siguranța rutieră, adoptată marți de Parlamentul European, stabilește că un cetățean european căruia i-a fost suspendat permisul într-o țară UE nu va mai putea conduce în niciun stat membru.
Etichetă: proiect de lege
Sănătatea publică, în pericol. Aproape 20% dintre copii cu vârsta sub 10 ani consumă diverse tipuri de băuturi energizante
Cât de nociv este consumul de energizante de către tineri? Aproape 70% dintre adolescenți consumă diverse tipuri de energizante, iar 18% dintre consumatori se situează sub vârsta de 10 ani. Astfel că vârsta pacienților la care medicii au ajuns să trateze accidentul vascular cerebral sau infarctul miocardic acut a scăzut dramatic în ultimii ani.
Guvernul a adoptat „proiectul privind măsurile fiscal-bugetare”
Guvernul a adoptat, luni, proiectul de lege privind „oprirea risipei bugetare”, combaterea evaziunii și asigurarea echității fiscale, după ce au fost dezbătute observațiile de la „ministerele avizatoare”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Modificările Codului Fiscal, mai curând o deșirarea decât o „cârpeală”. Care este opinia specialiștilor?
Guvernul României pregătește un pachet fiscal-bugetar, sub forma unui proiect de lege care ar urma să treacă în Parlament, cel mai probabil prin angajarea răspunderii guvernului, pentru simplificarea procesului legislativ, astfel încât să intre în vigoare cât mai repede.
Peste 78% dintre elevi nu sunt de acord cu examenul separat de admitere la liceu. Mulți sunt împotriva introducerii religiei la Bac
Mai mult de trei sferturi (78,2%) dintre elevi nu sunt de acord cu introducerea unui examen de admitere la liceu separat de Evaluarea Națională. Mulți dintre elevi sunt împotriva introducerii religiei la Bacalaureat.
Guvernul propune ca programările la instituțiile publice să se facă pe o platformă electronică integrată
Autoritatea pentru Digitalizarea României va înființa Serviciul de programări online în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a unei propuneri legislative privind facilitarea accesului cetățenilor la serviciile publice, inițiată de deputați din toate grupurile parlamentare.
Petardele ar putea fi interzise în curând. „Anual provoacă zeci de accidentări, incendii și traume ale animalelor”
Legea de interzicere a petardelor urmează să fie supusă la vot în Parlament. Deputatul USR de Cluj Radu Molnar arată care sunt riscurile la care vom fi supuși în continuare dacă nu se iau în curând măsuri.
Noi categorii de salariați vor putea ieși la pensie mai devreme. Cine ar beneficia de noile prevederi?
Mai multe categorii de angajați ar putea ieși la pensie mai devreme. Proiectul, adoptat tacit de Senat, va intra la vot în Camera Deputaților.
Proiect de lege: Dacă zilele de sărbătoare legală se suprapun cu cele de sâmbătă și duminică, liberele se acordă în următoarele zile
Mai mulți parlamentari au propus, într-un proiect, ca în cazul în care zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează se suprapun cu sâmbetele și duminicile, liberele să se acorde în următoarele zile, imediat după cele de repaus săptămânal.
Legea privind consumatorul vulnerabil de energie ar putea fi aplicată de la 1 ianuarie 2022
Legea privind compensarea facturilor pentru consumatorii vulnerabili de energie ar putea fi aplicată de la 1 ianuarie anul viitor, dacă proiectul va fi urgentat în Parlament, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Raluca Turcan, în cadrul unor declarații de presă.








