Primarul Gheorghe Rotar a reuşit să obţină o investiție de 100.000 de euro care aduce o premieră în lumea învăţământului din județul Alba.
Lună: septembrie 2017
Liderul PSD Ioan Dîrzu, acuzat de deputatul Roman că s-ar implica în trucarea unor concursuri
Deputatul liberal de Alba Florin Roman (foto) a susţinut joi, într-o conferinţă de presă, că liderul social-democraţilor din judeţ, deputatul Ioan Dîrzu, ar face presiuni asupra unor directori de deconcentrate pentru angajarea în serviciile respective a unor membri de partid.
Ambulanțierii din Alba s-au alăturat protestului Sindicatelor Ambulanța
Peste 40 de angajați ai Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Alba au protestat joi, în curtea unității, nemulțumiți că veniturile salariale le vor scădea de la 1 ianuarie, informează Agerpres.
Comisia Europeană a respins cererea de mediere între Madrid și separatiștii catalani
Comisia Europeană a respins joi cererea de mediere între autoritățile de la Madrid și separatiștii catalani, aceștia din urmă acuzând în aceeași zi Uniunea Europeană că refuză să recunoască sprijinul pe care-l oferă guvernului central spaniol și că aprobă tacit „acțiunile represive” ale acestuia, relatează agențiile AFP și EFE.
CSM a dat aviz negativ proiectul privind modificarea legilor Justiției
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat joi negativ proiectul privind modificarea legilor Justiției, au precizat, pentru Agerpres, surse din CSM.
Vor chinezii să cumpere Pro TV?
Central European Media (CME), proprietarul Pro TV, se află în negocieri de vânzare a celor patru staţii de televiziune pe care le mai deţine în acest moment în Europa Centrală şi de Est, potrivit portalului Echo 24, citat de ziarul Bursa.
Cu cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri
Social democraţii se menţin în rândul preferinţelor politice ale românilor, scrie Monitorul de Cluj citând gandul.info.
Astazi au loc licitaţiile pentru proprietaţile lui Sorin Ovidiu Vântu
ANAF organizeaza joi licitatiile pentru vanzarea unor proprietati detinute de Sorin Ovidiu Vintu si puse sub sehestru in dosarul FNI, in care omul de afaceri a fost condamnat la 8 ani de inchisoare si la confiscarea a 13 milioane de dolari, potrivit News.ro.
Imagini incredibile dintr-o girație din Aiud. Cum se blochează circulația și se fentează „sensul”
O consilieră locală din orașul Aiud a publicat pe contul său de Facebook o înregistrare video dintr-un sens giratoriu din oraș blocat de automobile.
Accident pe o autostradă din Italia, surprins de camera unui român | VIDEO
Un tânăr român a fost martorul unui grav accident de circulație petrecut pe o autostradă din Italia, în care au fost implicate trei autovehicule, informează Monitorul de Cluj.








