Primarul comunei Arieșeni, din județul Alba, Vasile Marin Jurj, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar privind fraude cu fonduri europene.
Lună: ianuarie 2018
Bărbatul care ar fi agresat doi copii într-un lift a fost prins. Acesta este polițist la Rutieră
Un bărbat suspectat în cazul agresării sexuale a celor doi copii în liftul unui bloc din cartierul bucureștean Drumul Taberei a fost prins de polițiști după trei zile de căutări. Bărbatul a fost prins luni și a fost dus la Poliție pentru audieri, informează news.ro, citat de Hotnews.ro.
Formaţiunile politice maghiare din România își pun de acord poziţiile faţă de autonomie
Cele trei formaţiuni politice maghiare din România, respectiv UDMR, PPMT şi PCM, semnează, luni, la Cluj-Napoca, o luare de poziţie comună în vederea alinierii conceptelor de autonomie.
Comitetul Executiv al PSD se întruneşte azi: pe ordinea de zi, restructurarea guvernului şi nemulţumirile din partid
Comitetul Executiv al PSD se reuneşte, luni, pentru a lua o decizie după ce Doina Pană a demisionat din funcţia de ministru al Apelor şi Pădurilor, social-democraţii urmând să discute şi oportunitatea unei restructurări mai ample a guvernului, precum şi nemulţumirile din partid.
Un bărbat din județul Alba, accidentat după ce a intrat în coliziune cu un autocar
Luni dimineață, un autocar în care se aflau zeci de persoane a fost lovit în plin de un șofer din județul Alba, care nu i-a acordat prioritate, scrie Monitorul de Cluj.
Sfântul Ioan. Ziua în care aproape două milioane de români îşi serbează onomastica
Ziua Sfântului Ioan, din 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă. In fiecare an, pe 7 ianuarie, este sarbatorit Sfantul Ioan Botezatorul, zi în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în Iordan. Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica.
Şeful statului, la schi la Şureanu, în munţii Sebeşului
Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat sâmbătă la schi în munţii Sebeşului, în masivul Şureanu, în extremitatea sudică a judeţului Alba, aproape de limita cu Sibiu şi Vâlcea, pe domeniul schiabil situat la cea mai mare altitudine din ţară, au declarat, pentru Agerpres, surse de la faţa locului.
Preotul Constantin Necula: Boboteaza este un nou început, o restartare a noastră
Consilierul misionar-pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului, preotul Constantin Necula, crede că Boboteaza trebuie să însemne pentru fiecare dintre noi „un nou început, o restartare, o refundamentare a vieţii”.
Președintele Iohannis: Ar trebui un plan de viitor; din păcate, nici măcar pentru un mandat nu ştim să facem unul
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că 2018 este unul special, având în vedere Centenarul Marii Uniri, şi că ar trebui realizat un plan de viitor.
Polițiștii din Alba se confruntă cu situații în care copiii fură mașini
Poliţiştii din Alba Iulia l-au identificat pe un minor din municipiu, ca persoană bănuită de furtul unui autoturism lăsat de proprietar, neasigurat şi cu cheile în contact. Se pare că minorul a condus autoturismul pe străzile din oraş, iar ulterior, după ce l-a avariat, l-a abandonat.








