O profesoară din Alba, de 34 de ani, acuzată că a întreţinut, în mai multe rânduri, relaţii sexuale cu un elev de-al său, în vârstă de 14 ani, a fost condamnată luni la închisoare cu suspendare, femeia încheind anterior cu procurorii şi un acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Lună: iunie 2019
Elis Pavaje și-a bugetat 3 mil. € pentru investiții
Elis Pavaje, lider al pietei locale de pavaje din beton, are pentru anul 2019 un buget de investitii de 3 milioane de euro, informează publicația specializată Agenda Construcțiilor.
Fumatul în mașinile în care se află copii sau femei însărcinate va fi interzis
Fumătorii nu vor mai putea fuma în mașini dacă lângă ei se află copii minori sau femei însărcinate. Aceasta și alte prevederi sunt incluse într-un proiect de lege aflat în dezbatere la Senat.
Biciclete furate, scoase la vânzare. Cum au fost prinși hoții
Polițiștii din Alba Iulia au recuperat două biciclete furare de doi minori din scara unui bloc de pe strada Vasile Goldiș. Cei doi minori au încercat să vândă bicicletele și au postat un anunț pe un site specializat în vânzări.
Beat, fără permis, la volanul unui autoturism furat. Rezultatul a fost unul previzibil
Polițiștii l-au reținut pe un tânăr din comuna Cricău care a sustras autoturismul unui prieten și, fără să posede permis de conducere și fiind sub influența alcoolului, l-a condus pe raza comunei Cricău, unde a produs un accident.
Rezultatele la Evaluarea Națională, afișate marți. Notarea lucrărilor și reguli la contestații
Rezultatele de la Evaluarea Națională vor fi afișate la avizierele școlilor, pe site-ul Ministerului Educației și pe portatul edupedu.ro marți, 25 iunie.
Exerciţiu de simulare anulat din cauza emiterii unei avertizări hidrologice reale
Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Mureş a anulat exerciţiul de simulare a producerii de inundaţii şi accidente la construcţii hidrotehnice care ar fi trebuit să aibă loc luni şi marţi în mai multe localităţi de pe Valea Târnavei Mici. Decizia a anulare a fost luată avându-se în vedere faptul că […]
USR Alba: „Spitalul de Boli Cronice din Câmpeni este victima primăriei”
Spitalul de Boli Cronice din Câmpeni, alături de alte patru spitale din țară, au fost ținta unui atac cibernetic asupra sistemelor informatice, se arată într-un comunicat de presă dat publicității luni de filiala Alba a Uniunii Salvați România (USR).
O fetiţă de 8 ani din Alba Iulia a murit după ce a fost lovită de o locomotivă
O fetiţă de 8 ani din Alba Iulia a murit, luni dimineaţa, după ce a fost lovită de o locomotivă în staţia CFR Aurel Vlaicu, din judeţul Hunedoara.
Narcis Neaga, șeful CNAIR, ar putea să-și piardă jobul din cauza autostrăzilor
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că ia în calcul şi în prezent demiterea şefului CNAIR, Narcis Neaga.








