Salvamontiştii sibieni au reuşit în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică să recupereze din zona Vârfului Negoiu din Munţii Făgăraş trupul alpinistului Zsolt Torok, decedat sâmbătă, a anunţat şeful Salvamont Sibiu, Adrian David.
Autor: Redacția
Masacru la Spitalul Săpoca (Buzău). Patru pacienți uciși și alți 9 răniți de un bărbat internat pentru dezalcoolizare
Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a omorât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, patru pacienţi şi a rănit alţi nouă cu un stativ de perfuzie.
Ministrul Daea spune că zona montană este părăsită de decidenți
Legea Muntelui este cel mai valoros instrument juridic pus la dispoziţia locuitorilor din zonele montane ale ţării, iar prin aceasta se urmăreşte revitalizarea acestora, după ce au fost părăsite un timp de către decidenţi.
Un parapantist a căzut în Râpa Roșie. A fost găsit conștient
Un parapantist a căzut sâmbătă într-o zonă greu accesibilă de la Râpa Roşie, o rezervaţie geologică situată lângă Sebeş, la o adâncime de 10 metri, după ce a alunecat, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.
Urs lovit mortal de patru maşini pe A1, la Aciliu. Doi copii au făcut atac de panică
Doi copii au primit îngrijiri medicale vineri seara pe autostrada A1, la Aciliu, după ce au făcut atacuri de panică, în urma unui accident cu un urs care a fost lovit de patru maşini, potrivit Poliţiei Sibiu
Teodorovici vrea să desființeze concursul de angajare la ANAF
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat vineri că a propus angajarea fără concurs la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a absolvenţilor de facultăţi cu profil economic, pentru a întineri sistemul şi a schimba mentalităţile.
Un pensionar a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru că a spart un dozator de lapte
Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din orașul Ocna Mureș, județul Alba, a fost condamnat de Judecătoria Aiud la doi ani de închisoare cu executare, după ce a spart de două ori un dozator de lapte, din care a luat bani.
După decizia de la Viena, Holzindustrie Schweighofer vrea ca Hans Hedrich să plătească cheltuielile de judecată
Reprezentanţii companiei Holzindustrie Schweighofer au declarat că activistul Hans Hedrich, unul dintre liderii asociaţiei Neuer Weg, trebuie să se conformeze sentinţelor judecătoreşti şi să efectueze plata cheltuielilor de judecată datorate în urma pierderii procesului cu compania austriacă.
Toți absolvenţii colegiului din Alba Iulia au intrat în învățământul militar superior
Toţi absolvenţii Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia care au susţinut în această vară examene de admitere în academiile şi şcolile categoriilor de forţe ale Armatei, respectiv 95, au fost declaraţi admişi, procentajul fiind astfel de 100%. „Toţi cei 95 de absolvenţi ai Promoţiei «Nicolae Bălcescu – 200» a […]
Un pescar blocat în nămol a fost eliberat de pompieri
Un bărbat aflat joi la pescuit pe râul Mureş, pe raza localităţii Coşlariu, a rămas blocat în nămol, acesta solicitând ajutor prin intermediului telefonului mobil pe care îl avea asupra sa.








