Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, sâmbătă, că i-a fost refuzat – „fără nicio explicaţie clară” – accesul în Ucraina.
Autor: Redacția
Sesiune dedicată studenților economiști și elevilor de la colegii de profil
Zeci de studenţi de la mai multe universităţi din ţară, precum şi din Republica Moldova, Polonia, Italia şi Malaezia, dar şi liceeni au participat vineri, la Alba Iulia, la cea de-a XIX-a Sesiune anuală de comunicări ştiinţifice a studenţilor „In Extenso”.
De la Gilău, la Iași și oriunde altundeva. Aventura unui magazin de țară care vinde mochetă în toată România (P)
Ce șanse de supraviețuire, sau – mai mult – de dezvoltare, are un magazin de țară în epoca internetului și a globalizării? Poate nu v-ați fi gândit la un astfel de răspuns, însă, iată, un magazin de țară s-a putut dezvolta spectaculos mizând chiar pe internet și pe globalizare.
Ziua Mondială a Sănătății se va desfășura sub sloganul „Prin prevenție, sănătate pentru toți!”
Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Alba organizează în perioada 7-14 aprile activităţi de informare şi conştientizare a populaţiei și a personalului medical din medicina primară cu privire la importanța Acoperirii Universale cu Servicii de Sănătate Preventive.
„Descoperă cum să ieși învingător din conflicte” ajunge la Alba Iulia
Speakerul Zoltan Veres (foto), trainer și coach în domeniul Inteligenței Emoționale, va susține marți, 16 aprilie 2019, la Alba Iulia, conferința gratuită „Descoperă cum să ieși învingător din conflicte”. Evenimentul este organizat de compania Refleqt Online din Cluj-Napoca, va avea două sesiuni, de la ore diferite. Prima sesiune, cea de […]
Augustin Lazăr respinge acuzațiile că ar fi sancționat disciplinar un deținut de la Penitenciarul Aiud
Procurorul general Augustin Lazăr a respins, vineri, afirmaţiile că ar fi dispus sancţionarea disciplinară a unui deţinut de la Penitenciarul Aiud şi susţine că drama unor foşti deţinuţi politici este folosită de persoane interesate pentru denigrarea sa.
Pericol public. Câteva zeci de tone de îngrășământ chimic au fost confiscate de polițiști
Zeci de tone de îngrăşământ chimic, depozitate în apropierea unor recipiente cu motorină au fost confiscate de poliţişti, informează un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.
Bărbat dispărut. Cei care l-au văzut sunt rugați să anunțe polițiștii
Poliţiştii din Alba caută un bărbat din municipiul Alba Iulia care a plecat de acasă şi nu a revenit. Persoanele care dețin informații care să ajute la găsirea acestuia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.
Apel către Papa Francisc: Faceți ceva pentru prima biserică creştină din Transilvania!
Mai multe ONG-uri din Alba au transmis o scrisoare Papei Francisc în care îi adresează rugămintea ca, în cadrul vizitei pe care o va efectua în România, să identifice o soluţie de punere în valoare a ruinelor primei biserici creştine din Transilvania.
Doi bărbaţi, amendaţi cu câte 6.000 de lei pentru că au dat foc vegetației uscate
Doi bărbați, în vârstă de 77, respectiv 61 de ani, au fost amendaţi de Poliţie cu câte 6.000 de lei pentru că au dat foc vegetaţiei uscate de pe două terenuri de fânaţ, iar incendiile au scăpat de sub control, ameninţând bunurile cetăţenilor şi fondul forestier.








