Un bărbat din Teiuş a predat poliţiei un portmoneu şi un telefon pe care le-a găsit în zona centrală a oraşului. În urma verificărilor, poliţiştii l-au găsit și pe păgubaș.
Autor: Redacția
USR acuză Primăria Ocna Mureș că a eșuat în atragerea fondurilor europene
Administrația locală din Ocna Mureș nu a găsit soluții pentru dezvoltarea socio-economică a orașului, chiar în condițiile în care pe la „porțile” orașului trece autostrada A10. Altfel spus, edilii ocali au eșuat în tentativa de modernizare a localității prin atragerea de fonduri europene.
Penitenciarul Aiud raportează venituri de peste 2,4 mil. lei în 2018
Deţinuţii aflaţi în custodia Penitenciarului Aiud care au optat anul trecut să muncească au lucrat îndeosebi pentru o firmă specializată în fabricarea încălţămintei, veniturile totale realizate din contractele de prestări servicii încheiate în 2018 de închisoarea din Alba ridicându-se la peste 2,4 milioane de lei.
O bătrână a plecat la biserică lăsând cheia sub preș. La întoarcere nu și-a mai găsit banii din casă
Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud au prins în flagrant trei femei din judeţele Mureș şi Cluj, care au furat dintr-o locuinţă, suma de 1.250 de lei. Acestea au profitat de faptul că victima, pe perioada cât la lipsit de acasă, a lăsat cheia sub preş.
Directorul Banca Transilvania: „Profitul a devenit un cuvânt urât”
Noţiunea de „profit” are acum în România o conotație negativă, observă CEO BT, Omer Tetik (foto).
Lista PNL pentru Parlamentul European. Pe ce loc candidează primarul Mircea Hava
Surprizele, deja cunoscute, sunt ocupantul primei poziții – Rareș Bogdan și absența lui Crin Antonescu.
Alianța 2020 USR-PLUS anunță începerea primei acțiuni comune în județul Alba
Alianța 2020 a început prima acțiune comună și la nivelul județului Alba: strângerea de semnături pentru susținerea candidaților pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, informează un comunicat de presă al alianței.
Protest împotriva modificărilor aduse legilor justiţiei
Câteva zeci de persoane, care s-au mobilizat în urma unui anunţ pe reţelele de socializare, au protestat duminică seara la Alba Iulia împotriva modificărilor aduse recent legilor justiţiei şi, totodată, împotriva Partidului Social Democrat.
Fondurile de pensii au active de peste 50 de miliarde. Din acestea, „facultativele” sunt aproape nesemnificative
Fondurile de pensii facultative, cuprinse în ceea ce se numește generic Pilonul III, aveau active în valoare de aproximativ 2,023 miliarde de lei, la 31 ianuarie 2019, în creştere cu 10,34% comparativ cu nivelul de la 31 ianuarie 2018, conform datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Începe înscrierea la clasa pregătitoare pentru acest an
Procedurile de înscriere în clasa pregătitoare 2019 au fost publicate în Monitorul Oficial cu doar 10 zile înainte de data la care părinții pot să își înscrie copiii.








