Partidul Național Liberal solicită demisia ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, pentru „haosul creat prin scăderea salariilor în sănătate”, se arată într-un comunicat al partidului semnat de vicepreşedintele liberal Florin Roman.
Autor: Redacția
A murit regizorul Milos Forman
Regizorul de origine cehă Milos Forman a decedat la vârsta de 86 de ani, potrivit presei cehe, citată de AFP.
Apele Române intervin în cazul poluării accidentale de pe râul Mureș
Adminstraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) intervine în cazul poluării accidentale de pe râul Mureş, aval de Termocentrala Iernut, după ce vineri s-a produs o poluare accidentală cu ulei mineral de transformator, potrivit unui comunicat al instituţiei transmis Agerpres.
SUA şi aliaţii au atacat Siria. Ordinul de bombardament dat de Donald Trump
O alianţă formată din SUA, Marea Britanie şi Franţa a lansat, sâmbătă dimineaţă (ora 4.00 în România), un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancţiona regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia oraşului Damasc.
Un prinț polonez a fost desemnat fotograful oficial al nunții prințului Harry cu Meghan Markle
Alexi Lubomirski, descendent al unei influente familii princiare poloneze, a fost desemnat fotograful oficial al nunţii prinţului Harry, care se va căsători în luna mai cu fosta actriţă americană Meghan Markle, a anunţat vineri Press Association.
Salariile nete ale 273 de angajați, dintr-un total de 1.227, în scădere
Salariile nete ale unui număr de 273 de angajaţi, dintr-un total de 1.227, ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia au înregistrat o diminuare în martie faţă de luna anterioară, printre cei afectaţi aflându-se categorii de personal ca biolog, chimist, kinetoterapeut, infirmier, brancardier.
Deficitul de cont curent a crescut cu 138,8%, în primele două luni din 2018
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 172 milioane de euro, în primele două luni din 2018, în creştere cu 138,8% comparativ cu perioada similară din 2017, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României (BNR).
Aviz de la Klaus Iohannis, Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu pot fi urmăriţi penal
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican -Voiculescu, în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii în dosarul Revoluţiei, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Ministrul Sănătății recunoaște că salariile mai pot să și scadă, nu doar să crească
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat vineri că, în cazul personalului auxiliar, este posibil să apară scăderi de venituri, ca urmare a aplicării noului regulament privind sporurile.
Conducerea fără permis a devenit o modă în județ
Joi, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului Poliției Județului Alba au descoperit două cazuri de conducere fără permis, informează instituția.








