Personalul medical al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba îşi prelungeşte programul de lucru sâmbătă şi duminică, 29 şi 30 iulie, pentru combaterea epidemiei de rujeolă, decizia fiind luată joi în urma unei întâlniri de lucru cu Instituţia Prefectului Alba şi Casa de Asigurări de Sănătate Alba.
Autor: Redacția
Banca Românească va fi preluată de filiala OTP Bank din România
Banca Națională a Greciei a semnat un acord cu OTP Bank România pentru achiziționarea pachetului său de acțiuni deținute la Banca Românească, reprezentând 99,28% din capitalul social al băncii preluate, informează Monitorul de Cluj.
Suspansul continuă în cazul Pomohaci
Membrii Consistoriului Eparhial de la Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia s-au întrunit joi şi au judecat cazul preotului Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul General pentru că ar fi încercat să corupă sexual un minor de 17 ani, hotărârea luată urmând să fie comunicată în mod public în cursul zilei de vineri, […]
Încă un contract reziliat din Autostrada Transilvania. Finalizarea obiectivului, tot mai îndepărtată
Compania de Drumuri a reziliat în urmă cu două zile încă un important contract de autostradă, scrie Monitorul de Cluj.
Cât va costa noua carte de identitate
Noua carte de identitate va costa aproximativ 20 de euro, preţ ce va fi suportat de cetăţean, şi ar putea fi disponibilă de anul viitor, aceasta având dimensiunea unui permis auto sau a unui card bancar, potrivit informaţiilor prezentate într-o dezbatere publică care a avut loc, miercuri, la sediul Ministerul […]
Cariera clericală a lui Cristian Pomohaci ar putea lua sfârșit astăzi
Cristian Pomohaci, preotul-interpret acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale, nu a adus nicio probă de nevinovăţie în favoarea sa, scrie Monitorul de Cluj.
Sala Polivalentă, bijuteria Clujului, îşi măreşte capacitatea la 10.000 de locuri. Cum va arăta sala
Construcţia Sălii Polivalente a început în perioada în care primarul Emil Boc era prim ministru şi succesul proiectului se datorează insistenţei cu care a susţinut finalizarea obiectivului. Clujul a trecut, astfel, în faţa Bucureştiului cu cea mai mare Polivalentă din ţară, scrie Monitorul de Cluj.
Bacalaureatul de toamnă. Candidaţii care au promovat examenele de corijenţă se pot înscrie la noua sesiune. Calendarul probelor
Elevii care au promovat examenele de corijenţă se pot înscrie joi la sesiunea august-septembrie a Bacalaureatului, scrie Monitorul de Cluj.
12.000 de participanţi s-au anunțat la cea mai mare întâlnire a saşilor din România
Cea mai mare întâlnire a saşilor care a avut loc în România, după 1989, va reuni în perioada 4-6 august, la Sibiu, aproximativ 12.000 de etnici din Europa şi SUA, invitat special fiind preşedintele României, Klaus Iohannis.
Cine sunt cei mai noi directori de școli din Alba
Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba a publicat o nouă serie de rezultatele finale, după interviu, la concursul pentru ocuparea funcţiei de director de şcoală sau director adjunct la unităţi de învăţământ din judeţ. Toţi cei 12 candidaţi programaţi la interviu în data de 25 iulie au promovat concursul. Ei vor putea […]








