Educație

Educație

Peste 40 de elevi militari participă la o campanie de donare de sânge

Zeci de elevi ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia participă la o campanie de donare de sânge, atât pentru a-și ajuta semenii aflați în suferință, cât și cu speranța că vor inspira astfel cât mai multe persoane să facă același lucru, potrivit unui comunicat transmis vineri Agerpres de către unitatea de învățământ.

Educație

Cel mai tânăr instructor controlor de trafic din Forțele Aeriene este absolvent colegiului militar din Alba Iulia

Absolvent al Academiei Forțelor Aeriene, locotenentul Alexandru Hăprian este cel mai tânăr instructor controlor de trafic aerian din forțele aeriene și totodată singurul ofițer care îndeplinește această funcție pe locația Giarmata, scrie Adela Oltean pe contul de Facebook al Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”.

Educație

Premiul Mentor pentru excelență în educație își așteaptă și în acest an nominalizările

Zece profesori și antrenori vor primi și în acest an Premiul Mentor pentru excelență în educație. Premiul constă dintr-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Nominalizările se depun online până în 31 decembrie 2022 pe https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor.

Educație

Record la tracțiuni vechi de dinainte de 1989, doborât de un elev al colegiului militar din Alba Iulia

Un elev de clasa a XII-a a doborât recordul colegiului militar din Alba Iulia la tracțiuni, vechi de peste trei decenii, el antrenându-se zilnic timp de opt luni pentru a reuși această performanță, având, totodată, și o dietă echilibrată, potrivit unui anunț postat miercuri pe pagina de Facebook a instituției de învățământ.