Bianca Pop a fost prima admisă (media 9,97 și nota 10 la examen) la secția „Piloți de avion” din cadrul Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov. Felicitări, Bianca!
Educație
Guvernul premiază elevii cu 10 pe linie la Bacalaureat şi la Evaluarea Naţională. Câți bani vor primi
Elevii care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat vor fi premiaţi cu câte 3.000 de lei, stimulente urmând să primească şi absolvenţii de gimnaziu cu nota maximă la evaluarea naţională, potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului supus dezbaterii publice, informează Monitorul de Cluj.
Au început înscrierile la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia organizează prima sesiune de admitere în perioada 17 iulie – 25 august 2017.
Robotul Hiphi te ajută să te înscrii la facultate
Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB), alături de compania Imprezzio Global, a implementat o soluție software de tip chatbot pentru a facilita procesul de admitere din acest an.
Înscrierile pentru sesiunea din toamnă a Bacalaureatului se termină vineri. Vezi care este calendarul examenelor
Universitatea Babeș-Bolyai anunță că a început admiterea
Absolvenţii de liceu, dar și cei care au încheiat deja studiile de licenţă se pot înscrie, începând de miercuri, 12 iulie 2017, la facultăţile Universităţii Babeş-Bolyai, care le pun la dispoziție peste 8.500 de locuri bugetate, atât la nivel licență, cât și la nivel master. Pentru absolvenţii de liceu, UBB […]
Elevii critică modul în care s-au corectat lucrările la examenul de bacalaureat: „Deplorabil!”
Miercuri are loc repartizarea computerizată în licee. Vezi aici la ce liceu a fost repartizat copilul tău
Miercuri are loc repartizarea computerizată în licee În 12 iulie 2017, are loc repartizarea computerizată în licee a absolvenților de clasa a VIII-a. Comisia Națională de Admitere și comisiile de admitere județene sau a municipiului București a verificat, corectat și a transmis luni baza de date către comisia națională. Astăzi, […]
Ministerul Educației a publicat rezultatele finale la Bacalureatul 2017. Notele după contestații, în județul Alba
Ministerul Educaţiei Naționale a publicat luni, 10 iulie, în jurul orei 12.00, rezultatele finale la Bacalaureat 2017, după rezolvarea contestaţiilor, informează alba24.ro. Reamintim că 714 absolvenți de liceu, dintre cei peste 2.500 de tineri din judeţul Alba care au dat examenul în perioada 6-30 iunie, au fost nemulțumiți de notele […]
Universitatea Babeș Bolyai începe miercuri înscrierile pentru anul universitar 2017-2018
Universitatea Babeş-Bolyai îşi va deschide miercuri, 12 iulie 2017, porţile pentru absolvenţii de liceu candidaţi la statutul de student. Aceştia sunt aşteptaţi cu o ofertă extrem de diversificată, candidaţii având la dispoziţie, pentru anul universitar 2017-2018, un număr de 4.947 de locuri bugetate, peste 9.200 de locuri în regim cu […]








