Ultimul sondaj INSCOP Research relevă că PSD și PNL se află aproape la egalitate în intenția de vot pentru alegerile europarlamentare.
Politică
Liberalii din Alba solicită suma de 2.350.000 lei pentru organizarea vizitei Papei Francisc la Blaj
Parlamentari de Alba ai PNL vor depune un amendament asupra proiectului Legii bugetului de stat pe 2019 prin care vor solicita din Fondul de rezervă al Guvernului suma de 2.350.000 de lei pentru organizarea vizitei Papei Francisc, în 2 iunie, în Blaj, eveniment la care sunt aşteptaţi 100.000 de oameni.
Liberalul Florin Roman vrea plafonarea pensiilor celor care s-au reangajat în sistemul public
Vicepreşedintele PNL Florin Roman a anunţat, vineri, la Alba Iulia, că săptămâna viitoare va depune, în Parlament, un proiect de lege privind reglementarea cumulului pensiilor cu câştigul salarial.
Daniel Constantin crede că, după ce Tăriceanu va pierde la prezidențiale, Alde va dispărea
Prim-vicepreşedintele Pro România, Daniel Constantin, a susţinut joi, la Alba Iulia, că după ce, în opinia sa, Călin Popescu-Tăriceanu va pierde competiţia pentru alegerile prezidenţiale, Alde va înceta să existe ca partid.
Dacian Cioloș și-a „asumat” intrarea Roșiei Montane în Unesco în 2021
Liderul partidului PLUS, Dacian Cioloş, şi-a asumat în faţa membrilor USR intrarea Roşiei Montane în Unesco în anul 2021, în timpul discuţiilor şi negocieri finale care au avut loc, sâmbătă seară, între USR şi PLUS, pentru constituirea alianţei electorale.
Libertate de asociere? Dîrzu (PSD) ar vrea să dizolve Asociația Municipiilor din România
Asociaţia Municipiilor din România (AMR) ar trebui dizolvată de către o instanţă judecătorească deoarece urmăreşte un alt scop decât cel pentru care s-a constituit, comportându-se ca un partid politic, a declarat deputatul PSD Alba Ioan Dîrzu, într-un comunicat dat publicității sâmbătă.
Robert Sighiartău (PNL): „Ponta încearcă să rebranduiască PSD”
Secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, a declarat vineri, la Bistriţa, că, în opinia sa, fostul premier Victor Ponta încearcă, prin mişcarea Pro România, să rebranduiască PSD, cu toate că nu există diferenţe între acesta şi Liviu Dragnea.
Deputatul liberal Răcuci: „Cifrele prezentate de Dragnea sunt o bătaie de joc la adresa tuturor românilor”
Deputatul liberal Claudiu Răcuci afirmă că cifrele prezentate de Liviu Dragnea ca un mare succes al guvernării reprezintă „o jonglerie contabilă ieftină”. Dragnea, spune deputatul, „falsifică realitatea în mod grosolan, spunând că negrul este alb.”
Pro România acuză Guvernul Dăncilă că a distrus într-un an cât a construit guvernarea Ponta în trei ani și jumătate
Măsurile economice și sociale dezastruoase, populismul agresiv, lipsa investițiilor și proiectelor, incompetența și sfidarea repetată a normelor și valorilor europene sunt reperele care pot defini Guvernul Dăncilă la împlinirea unui an de mandat, afirmă reprezentanții Pro România într-un comunicat de presă.
Liderul Platformei Acţiunea 2012 vrea să acceadă în Parlamentul European ca independent
Preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, George Simion, care şi-a anunţat recent intenţia de a candida ca independent la alegerile europarlamentare, s-a declarat marţi, la Alba Iulia, convins că va strânge cele 100.000 de semnături necesare depunerii candidaturii.








