Fostul primar al comunei Meteș, Traian Nicolae Ursaleș, face „un apel la toți cei care îl susțin”, să voteze echipa Pro România, se arată într-un comunicat al Pro România, filiala Alba. După ce recită sloganele de campanie ale partidului lui Vicor Ponta, fostul primar Ursaleș afirmă că „trebuie să mai […]
Alte știri
În așteptarea pelerinilor. Gara din Blaj a intrat în reparații
Ample lucrări de reparaţii, care includ, printre altele, înlocuirea uşilor şi ferestrelor, zugrăveli interioare şi exterioare, au loc în aceste zile în gara din Blaj, construită în urmă cu aproape un veac şi jumătate.
Când se redeschid târgurile de animale? Daea: „Nu pot să spun acum cât va mai dura”
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a declarat joi, la Sebeş, că îi este greu să estimeze când ar putea fi redeschise târgurile de animale închise din cauza pestei porcine, spunând că speră să fie „cât mai scurt” acest termen.
În așteptarea Papei. Sava Negrean Brudașcu, Veta Biriș și Paula Seling vor cânta pricesne pe Câmpia Libertății
Sava Negrean Brudaşcu, Veta Biriş şi Paula Seling vor interpreta mai multe pricesne în cadrul programului religios-cultural organizat pe Câmpia Libertăţii din Blaj pe 2 iunie, cu prilejul vizitei Papei Francisc, a anunţat, joi, Biroul de comunicare al Mitropoliei de Alba Iulia şi Făgăraş. Astfel, înainte de sosirea Suveranului Pontif, […]
A accidentat o femeie gravidă, apoi s-a făcut nevăzut
Un bărbat în vârstă de 65 de ani din Alba a părăsit locul accidentului după ce a rănit o femeie însărcinată. El s-a ales cu un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Președintele Asociaţiei de Psihiatrie: Se înregistrează o morbiditate crescută prin boli psihice
În România se înregistrează valori crescute ale morbidităţii prin boli psihice, afirmă preşedintelui Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie (ARPP), medicul Cătălina Tudose.
Doi morți într-un accident din județul Mureș. Un șofer din Alba a fost rănit ușor
Accidentul rutier soldat cu doi morți și doi răniți a avut loc mmiercuri seara pe DN 15 E578 dintre Suseni şi Brâncoveneşti. Accidentul în care a fost implicat și un TIR înmatriculat în județul Alba, a dus la blocarea traficului rutier timp de nouă ore. Potrovot polițiștilor, accidentul ar fi […]
Primăria Blaj impune restricții de circulație pentru vizita Papei
Peste 50.000 de pelerini sunt aşteptaţi la Blaj, pe 2 iunie, cu ocazia vizitei Papei Francisc pe Câmpia Libertăţii, pentru buna desfăşurare a evenimentului urmând să fie instituite mai multe restricţii de circulaţie în oraş, a informat miercuri Primăria Blaj. De asemenea, Primăria a delimitat mai multe zone cu locuri […]
Mulți români au diabet și nu ştiu. Ce-i de făcut?
Aproximativ 1,5 milioane de români au diabet, însă doar 900.000 urmează un tratament pentru această boală, ceea ce înseamnă că multe persoane fie nu ştiu că suferă de această afecţiune, fie nu îşi administrează tratamentul.
Simulare de vot pentru alegerile de duminică. Pașii pe care trebuie să îi parcurgă alegătorul
Duminică, alegătorii vor primi trei buletine de vot – unul pentru alegerile europarlamentare şi două pentru referendum.








