NATO dă startul în această joi în Norvegia celor mai vaste manevre militare de la sfârşitul Războiului Rece, un mod de a aminti Rusiei solidaritatea Aliaţilor în ciuda îndoielilor insuflate de preşedintele american Donald Trump, relatează France Presse.
Alte știri
Vârstnici din trei cămine sunt ajutați de furnizori privați de servicii sociale
Zeci de bătrâni, cu sau fără handicap, din Alba beneficiază de protecţie de tip familial în cadrul a trei cămine în baza convenţiilor de parteneriat încheiate de către DGASPC Alba cu furnizori de servicii sociale privaţi.
Primul program de educație rutieră pentru preșcolari ajunge în grădinițele din Alba
Asociația E.D.I.T., în parteneriat cu Walt Disney Company și Poliția Română, derulează campania de educație rutieră „Fii responsabil pe stradă!”, menită să îi sprijine pe copiii cu vârste între 4-6 ani, pe părintii și pe educatorii lor în procesul de învățare a regulilor de siguranță și a responsabilităților pe stradă.
Administraţia oraşului Teiuș a implementat primul proiect cu fonduri europene
Un proiect care vizează reabilitarea termică a liceului din Teiuş, în valoare de peste 712.000 de euro, al cărui contract de finanţare a fost semnat miercuri, este primul implementat de administraţia oraşului pe fonduri europene.
Consilier local din Mogoș, găsit în situație de incompatibilitate de ANI
Liliana Ioana Bîrlă, consilier local în comuna Mogoş, judeţul Alba, s-a aflat în incompatibilitate în mandatul 2016 – 2020, deoarece a exercitat concomitent funcţia de consilier local şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al primarului, infotmează un comunicat al ANI.
Fratele lui Cătălin Moroşanu, Claudiu, reţinut de DIICOT
Procurorii DIICOT Iaşi l-au reţinut pe Claudiu Moroşanu, fratele luptătorului Cătălin Moroşanu, întrucât acesta ar fi implicat într-un dosar ce vizează infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, au precizat pentru Mediafax, surse judiciare.
Salariul minim va fi diferențiat în funcție de studii și vechime
Salariul minim brut garantat în plată va fi diferenţiat în funcţie de nivelul de studii sau de vechimea în muncă, informează Guvernul, într-un comunicat transmis marţi Agerpres.
Prestația lui Dîrzu la moțiune: Profesioniști în Guvern, opoziția e vinovată
Deputatul PSD Ioan Dîrzu a susţinut, marţi, la dezbaterea moţiunii simple iniţiate de PNL, că în timpul guvernării fostului PDL „pădurea şi apele constituiau un obiect de troc politic”, adăugând că actualul ministru Ioan Deneş este un profesionist.
Arme fabricate la Cugir sunt „vedetele” unei mini-expoziții organizate în cinstea Zilei Armatei
Puşca de asalt de calibrul 5,56 x 45 de milimetri, de tip NATO, dar şi mitraliera de calibru rusesc, 14,50 x114 milimetri, vândută în America, ambele fabricate la Cugir, s-au numărat printre atracţiile mini-expoziţiei organizate, marţi, în poligonul de la Miceşti,
Doi tineri din Ungurei au fost reținuți pentru agresiune
Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj au reţinut doi tineri din comuna Roşia de Secaş, care sunt cercetaţi pentru vătămare corporală şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.








