Patru persoane au fost rănite, duminică seara, într-un accident de circulație care a avut loc pe breteaua de coborâre de pe Autostrada Transilvania, în Gilău.
Alte știri
Ionuț Zincă, sportiv de la CS Unirea, a obținut patru medalii de aur la Campionatul Național de Orientare în Alergare
Ionuț Zincă, legitimat la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia, a dominat finalele Campionatului Național de Orientare în Alergare, obținând patru medalii de aur – la fiecare tip de competiție la care a participat.
Camera Deputaților și Senatul, în sesiune ordinară de luni
Camera Deputaţilor şi Senatul încep, luni, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului, printre priorităţile legislative numărându-se noua lege a pensiilor, reexaminarea legii off-shore şi definitivarea modificărilor la Codul penal şi Codul de procedură penală.
La vânătoare de vitezomani, la Baia de Arieș
Poliţiştii din Baia de Arieş au acționat pe DN 75 pentru prevenirea accidentelor datorate vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum. Au fost verificate peste 40 de autovehicule şi au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale, informează Inspectoratul de Poliție al Județului Alba.
Un bărbat din Alba Iulia a alimentat cu carburant și a plecat din benzinărie fără să plătească
Un bărbat din Alba Iulia ar fi încercat să-și alimenteze cu carburant automobilul și să plece fără să plăteaască, informează Inspectoratul de Poliție al Județului Alba.
Captură de proporții. Lemn confiscat de polițiști pe Valea Bistrii
Poliţiştii specializaţi în combaterea delictelor silvice au confiscat, săptămâna trecută, 186 metri cubi de material lemnos.
August a fost o lună de depreciere pentru leu
Leul pare încă ferit de criza prin care trec multe dintre cele mai importante monede emergente, afectate de nivelul ridicat al datoriei lor publice și de majorarea plasamentelor în dolari, stimulate de creșterea dobânzilor de către Federal Reserve System (Fed).
Huawei a prezentat Kirin 980, cel mai puternic procesor de telefoane de până acum
Huawei a prezentat în mod oficial noul său chipset high-end, pe care îl vom găsi în telefoanele sale de top din următoarele câteva luni. Acesta se numeşte Kirin 980, după cum ştiam deja şi este primul chipset de smartphone realizat folosind procesul de fabricaţie pe 7nm, informează go4it.ro.
CExN al PSD a decis organizarea de alegeri în 11 filiale judeţene, inclusiv la Alba
CExN al PSD a stabilit, sâmbătă, la Neptun, să se organizeze alegeri pentru funcţia de preşedinte în 11 organizaţii judeţene conduse de lideri interimari, printre acestea fiind şi organizaţia PSD Alba, condusă de Ioan Dîrzu (foto), au declarat pentru Mediafax surse din PSD.
Performanță excepțională pentru Robert Hajnal la Ultra-Trail Du Mont-Blanc
Alergătorul român Robert Hajnal a reușit să ajungă al doilea la linia de finiș în cea mai dificilă competiție europeană de alergare montană, Ultra-Trail Du Mont-Blanc, după 21 de ore, 31 de minute și 37 secunde.








