O infirmieră care a suferit arsuri pe membre în incendiul care s-a produs sâmbătă dimineaţa într-un salon de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia a fost trimisă, cu o ambulanţă, la o clinică de specialitate din Bucureşti.
Alte știri
Unsprezece pârtii de la Șureanu și Arieșeni, funcționale
Toate cele nouă pârtii, în lungime totală de 11 kilometri, ale domeniului schiabil situat la cea mai mare altitudine din ţară, în Munţii Sebeşului, la Şureanu, sunt funcţionale la acest sfârşit de săptămână, fiind deschise şi instalaţiile de cablu – telescaunul şi cele două teleschiuri.
Incendiu într-un salon ATI, la SJU Alba Iulia; două cadre medicale, cu arsuri și intoxicare cu fum
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 5, într-un salon de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, două cadre medicale necesitând îngrijiri, una fiind cu arsuri de gradele 1 şi 2 pe mâini şi picioare, iar alta fiind intoxicată cu fum.
Polgar Levente a ieșit din cursa 6633 Arctic Ultra la kilometrul 107
Ultramaratonistul Polgar Levente, prima persoană cu dizabilităţi din lume acceptată la 6633 Arctic Ultra, a fost nevoit să se retragă din competiţie la kilometrul 107, cu doar câţiva kilometri înainte de cel de-al doilea punct de control.
Avram Iancu s-a retras din ultramaratonul de la Polul Nord
Avram Iancu s-a retras din ultramaratonul de la Polul Nord, potrivit unui anunţ postat vineri pe pagina de Facebook a competiţiei 6633 Arctic Ultra, fără să fie precizate motivele abandonului. În competiție a luat startul și sportivul din Aiud Polgar Levenete.
Martirii din vremea comunismului, comemoraţi la acest sfârşit de săptămână la Alba Iulia şi Aiud
„Martiriul în vremea comunismului” este genericul sub care se va desfăşura la acest sfârşit de săptămână, în Alba Iulia şi Aiud, un simpozion de studii martirologice organizat de către Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, informează Agerpres.
Comuna Ciugud și-a bugetat în acest an pentru investiţii peste 6 mil. €
Ciugud, comuna cu cea mai mare absorbţie de fonduri europene din ţară, respectiv peste 27 de milioane de euro, dispune în 2018 de un buget pentru investiţii de peste 6 milioane de euro, a declarat, într-o conferinţă de presă, primarul localităţii, Gheorghe Damian.
Petiție pentru deschiderea Autostrăzii Sebeș-Turda. „Peste 80 de oameni mor anual pe DN1”
Loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii A10 Sebeş-Turda pot prelua traficul rutier, dar nu sunt date în circulaţie pentru că autorităţile tergiversează recepţia, în timp ce şoferii îşi riscă viaţa pe drumul naţional paralel (DN1), susține Asociaţia Pro Infrastructură.
„Nota lui Wilson către Români!”, expusă la muzeul din Alba Iulia
„Nota lui Wilson către Români!”, document prin care, la 8 noiembrie 1918, se arăta că guvernul american recunoaşte dreptul poporului român de a-şi împlini aspiraţiile de unitate naţională, este Exponatul lunii martie la Muzeul Naţional al Unirii (MNU) Alba Iulia.
Șoferițele din Alba Iulia și Cîmpeni, „amendate” de polițiști cu câte o floare
Polițiștii Serviciului Rutier Alba, împreună cu polițiștii Biroului Rutier Alba Iulia, dar și polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cîmpeni și cei ai Secției 8 Poliție Rurală Cîmpeni au oferit joi, 8 Martie, o floare, conducătoarelor auto.








