În ultimele 24 de ore, polițiștii Inspectoratul de Poliție Județean Alba au continuat acțiunile pentru menținerea siguranței publice și prevenirea și combaterea faptelor de natură penală sau contravențională, informează instituția.
Alte știri
„Uite barza!” revine în 2022, pentru al șaselea an consecutiv
Societatea Ornitologică Română reia pentru al șaselea an consecutiv numărătoarea berzelor albe cu ajutorul aplicației Uite barza!. Astfel, toți cei care au un smartphone pot participa la recensământul berzelor albe în perioada 10 iunie – 10 iulie.
Patru zboruri Blue Air de pe Aeroportul Cluj au fost anulate
Compania Blue Air a anulat zborurile programate în sezonul de vară pe cel puțin 20 de rute aeriene din și către România.
„Cancel Culture”, o conferință susținută de sociologul Alin Tomuș la Biblioteca Județeană
Vineri, 10 iunie 2022, de la ora 17.00, sunteți așteptați la sediul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, pentru a vă întâlni cu îndrăgitul sociolog Alin Tomuș, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, care va susține conferința cu tema „Cancel Culture” (Cultura anulării), informează instituția organizatoare.
Alocațiile de stat pentru copii achitate în aprilie au depășit un miliard de lei
Alocațiile de stat pentru copii achitate în luna aprilie 2022 au însumat 1,034 miliarde de lei, suma medie plătită fiind de 282,14 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.
Comisia Europeană a propus un buget anual al UE pe 2023 în valoare de 185,6 miliarde de euro
Comisia Europeană a propus marți un buget anual al UE pe 2023 în valoare de 185,6 miliarde de euro, care va fi completat de granturi cu o valoare estimată de aproximativ 113,9 miliarde de euro din cadrul instrumentului NextGenerationEU, se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar.
„Tetea” Ion, ultimul veteran de război din Sâncel, a fost înmormântat cu onoruri militare
Ultimul veteran de război din Sâncel, de lângă Blaj, maior (rtg) Ioan Oniga, care împlinise în primăvară 99 de ani, fiind cel mai vârstnic bărbat din sat, a fost înmormântat, cu onoruri militare, marți, în grădina casei sale, în aceeași zi în care a fost condusă pe ultimul drum și cea mai vârstnică persoană din localitate, o femeie de 102 ani și 6 luni.
„Capul limpede” al Digi24, Cristian Tudor Popescu, a fost „concediat”. Ce s-a întâmplat de fapt?
Postul tv Digi24 a decis să înceteze colaborarea cu Cristian Tudor Popescu. Gazetarul spune că „diagnosticele” pe care le-a dat în ultima emisiune „Cap Limpede” au fost considerate foarte dăunătoare pentru imaginea postului.
TNRS prezintă avanpremiera spectacolului „Švejk pe front”
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă, în data de 9 iunie 2022, avanpremiera spectacolului „Švejk pe front”, de Jaroslav Hašek, în regia lui Viorel Rață.
Se pregătește „Via Severus”, un traseu turistic tematic care urmează un vechi drum roman
O asociație din Munții Apuseni amenajează un traseu turistic tematic, intitulat „Via Severus”, care urmează drumul roman ce pleca din anticul Ampelum, orașul Zlatna de astăzi, către minele din zona Vîlcoi-Corabia și apoi până în Bucium, nu departe de Roșia Montană.








