Rectorul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Daniel Breaz, le-a transmis, joi, studenților, în cadrul festivității de deschidere a anului universitar 2020-2021, transmisă online, că, din punct de vedere educațional, niciunul nu va avea de suferit, fiind resurse tehnice în acest sens.
Alte știri
Elevii Colegiului Militar depistați cu CoVid-19 au fost declarați vindecați
Elevii Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia depistaţi cu CoVid-19 cu o zi înainte de începerea anului școlar s-au vindecat și s-au reîntors la unitate, astfel încât în prezent aici cursurile se desfășoară pentru toţi liceenii în sistemul clasic, după scenariul verde.
USR PLUS vrea să audă vocea poporului: Cu cine să facă majoritate în Consiliul Local Alba Iulia
Alianța USR PLUS lansează o consultare cetățenească ce va sta la baza deciziei privind formarea majorității politice în Consiliul Local Alba Iulia, în condițiile în care, în urma alegerilor locale, PNL a obținut 9 mandate, USR PLUS – 7, PSD – 4, ultimul mandat revenind unui independent.
14 pacienți dializați au fost confirmați cu noul coronavius
Un nou focar de CoVid-19 a fost depistat în Alba, la Centrul de Dializă din Alba Iulia, unde sunt 14 pacienți confirmați cu noul coronavirus, o situație asemănătoare fiind înregistrată, aici, la începutul lunii aprilie, atunci fiind depistați pozitiv și angajați.
Paturile destinate pacienților cu CoVid-19 au fost suplimentate
Spitalele din Alba au suplimentat față de săptămâna trecută numărul paturilor destinate pacienților infectați cu CoVid-19, în contextul în care zilnic, în ultima perioadă, au fost înregistrate în județ câteva zeci de noi cazuri.
Apel pentru donarea de sânge pentru cel puțin cinci cazuri critice
Centrul de Transfuzie Sanguină Alba a lansat, miercuri, pe Facebook, un apel pentru donarea de sânge de către persoane cu grupa 0, menționând că cel puțin 5 bolnavi, din care o tânără cu leucemie, un bărbat cu limfom și un pacient infectat cu CoVid-19, au mare nevoie de sânge și trombocite.
Alte patru asistente de la Spitalul Județean de Urgență au fost testate pozitiv CoVid-19
Alte patru asistente ale spitalului din Alba Iulia au fost depistate cu noul coronavirus, principala pistă luată în calcul, în cadrul anchetei epidemiologice, care a dus la apariția focarului de la cea mai mare unitate de sănătate din județ fiind nerespectarea măsurilor de protecție. „Patru asistente, din care una reîntoarsă […]
O angajată a Primăriei Săliștea a fost testată pozitiv la noul coronavirus
O angajată a Primăriei Săliștea a fost confirmată cu noul coronavirus, a anunțat, marți seara, pe pagina de Facebook a instituției, primarul Aurel Emil Stănilă.
Peste 27% din totalul cazurilor de CoVid-19 înregistrate în 6 luni în județ sunt active acum
Peste un sfert din cazurile de infectare cu CoVid-19 înregistrate în Alba de la începutul pandemiei sunt active în prezent, numărul persoanelor confirmate ridicându-se, actualmente, la aproape 500, potrivit datelor transmise, marți, de către Direcția de Sănătate Publică Alba.
Focar de CoVid-19 la spitalul din Alba Iulia. 30 de angajați sunt infectați
Nu mai puțin de 30 de medici, asistenți medicali, infirmieri și îngrijitoare de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia au fost confirmați cu noul coronavirus, din care 4 sunt internați, iar ceilalți sunt în izolare, urmând să fie testați toți angajații.









