Investiție în viitorul Sebeșului: Noua creșă din cartierul Aleea Parc și-a deschis porțile. O fostă ruină din Sebeș a fost transformată într-un spațiu modern de educație timpurie. Creșa din cartierul Aleea Parc a fost oficial dată în funcțiune, oferind condiții de standard european pentru cei mai mici cetățeni ai orașului. […]
Etichetă: creșă
La Abrud a fost semnat primul contract de finanțare a unui proiect local cuprins în PNRR
Primarul Abrudului, Cristian Alexandru Albu, a semnat vineri primul contract de investiții finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), informează Primăria orașului Abrud.
La Sebeș, o centrală termică și un depozit de cărbune au fost transformate în creșă și grădiniță
O centrală termică și un depozit de cărbune dezafectate din municipiul Sebeș vor fi transformate în creșă și grădiniță, printr-o investiție de 8,5 milioane de lei, din care 6 milioane de lei fonduri locale, iar 2,5 milioane de lei finanțare nerambursabilă.
Fonduri europene pentru o creșă modernă în Ighiu
Cea mai mare comună din Alba ca număr de locuitori, Ighiu, va avea din 2022 o creşă modernă, realizată printr-un proiect implementat inclusiv cu fonduri europene nerambursabile, informează un comunicat dat publicității luni de Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru.
Îngrijitoarea acuzată de comportament violent a demisionat de la grădiniță
Îngrijitoarea din Alba Iulia acuzată, alături de o educatoare, în vara anului trecut, de părinții unor copii că ar fi avut un comportament agresiv, și-a dat demisia, cele două fiind în continuare urmărite penal pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.
„Nu te mai suport deloc, nesimţitule” a ajuns la judecata procurorilor
Educatoarea şi îngrijitoarea de la o creşă din Alba Iulia acuzate de părinţii unor copii că ar fi avut un comportament agresiv, atât fizic, cât şi verbal, sunt urmărite penal, potrivit informaţiilor furnizate, luni, Agerpres de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
2,8 mil. lei pentru reabilitarea şi dotarea unei creşe, în Blaj
Aproape 2,8 milioane de lei vor fi investiţi în reabilitarea şi dotarea unei creşe în municipiul Blaj, care va funcţiona într-un spaţiu în care anterior a fost o grădiniţă, care a fost mutată, recent, într-o altă clădire. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, şi directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare […]
Autoritățile din Alba Iulia promit înființarea a două grădinițe și a unei creșe
O creșă și două noi grădinițe vor fi înființate în Alba Iulia, a anunțat primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.









