Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că școlile se vor redeschide în format fizic pe 8 februarie pentru majoritatea copiilor.
Etichetă: grădinițe
Cinci grădinițe din județ vor funcționa săptămâna viitoare în scenariul roșu
Cinci grădinițe din Alba vor funcționa săptămâna viitoare în scenariul 3 (roșu), un liceu și un seminar teologic în scenariul 2 (galben), iar șase unități de învățământ vor trece în scenariul 1 (verde).
Trei grădinițe vor fi deschise în perioada verii în Alba Iulia
Trei grădinițe vor fi deschise pe perioada verii în Alba Iulia, pentru funcționarea acestora în siguranță, autoritățile locale asigurând 3.000 de măşti de unică folosință pentru educatori şi personalul administrativ şi auxiliar, precum şi dezinfectant pentru mâini şi suprafețe.
Două grădinițe din Cugir, reabilitate cu fonduri nerambursabile
Două grădiniţe din oraşul Cugir vor fi reabilitate cu fonduri europene până în 30 aprilie 2020, valoarea totală a cererii de finanţare ridicându-se la peste 2,8 milioane de lei, din care majoritatea, echivalentul a peste 600.000 de euro, sunt bani nerambursabili.
34 de grădiniţe din Regiunea Centru pot fi reabilitate cu bani europeni
Aproape 1800 de copii de la 34 de grădiniţe din Regiunea Centru pot beneficia de investiţii din fonduri europene în modernizarea şi dotarea unităţilor de învăţământ, informează Agenția de Dezvoltare Centru.
Autoritățile din Alba Iulia promit înființarea a două grădinițe și a unei creșe
O creșă și două noi grădinițe vor fi înființate în Alba Iulia, a anunțat primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.








