Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, dă asigurări că pensiile vor ajunge la timp la beneficiari, în septembrie, afirmând că zvonurile despre întârzierea lor reprezintă o „manipulare” a PSD, care „lucrează la emoțiile oamenilor”.
Etichetă: PSD
Daniel Breaz, acuzat de „trădare” de foștii colegi din PSD
Organizația Alba a Partidului Social Democrat îl acuză pe senatorul Daniel Breaz, care și-a anunțat vineri demisia din partid, de „trădare”
Parlamentul a votat impozitarea pensiilor speciale
Plenul Camerei Deputaților a dat, miercuri, vot favorabil proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile și indemnizațiile pentru limită de vârstă.
După ce a blocat timp de doi ani legea, PSD cere acum vaccinare obligatorie
Legea care prevede obligativitatea vaccinării este blocată de mai bine de doi ani în comisiile parlamentare de la Camera Deputaților, după ce Senatul a adoptat actul normativ în octombrie 2017.
Iohannis: „Eu cred că ar fi foarte bine să mergem spre alegeri anticipate în primăvară”
Președintele Klaus Iohannis a optat, miercuri, pentru alegeri anticipate în primăvară, arătând că va avea discuții pe acest subiect cu toți liderii politici. „Eu cred că ar fi foarte bine să mergem spre alegeri anticipate în primăvară”, a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni, care a adăugat că „voi avea discuţii […]
„Continuitate” și „prosperitate” așteaptă parlamentarii PSD de Alba de la votul lor
Senatorul PSD Daniel Breaz (foto), fost ministru al Culturii, a votat, duminică, pentru ca „România să aibă continuitate”, iar deputatul Ioan Dîrzu, liderul social-democraţilor din Alba, pentru o Românie „prosperă”.
Barna: Dacă nu se vor organiza anticipate, „PSD va căpăta din nou vânt în pânze”
Candidatul Alianţei USR PLUS la Preşedinţia României, Dan Barna, a declarat joi, la Alba Iulia, că PSD „va căpăta, din nou, vânt în pânze” dacă nu vor fi alegeri anticipate.
„Despăgubiri” de campanie. Peste 21 mil. lei au ajuns în conturile a 5 partide în octombrie
Valoarea subvenţiilor virate în conturile PSD, PNL, USR, ALDE şi PMP în prima decadă a lunii octombrie este de 21.051.600,56 de lei, cea mai mare subvenţie, de aproape 12 milioane de lei, fiind acordată Partidului Social Democrat, informează Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Primarul din Câmpeni crede că Dăncilă va băga gaz în Apuseni. Repede, în câțiva ani
Moţii din Apuseni ar putea avea doar în câţiva ani locuinţele racordate la reţeaua de gaz metan, subiectul urmând să fie abordat în cadrul unei întâlniri pe care premierul Viorica Dăncilă o va avea în octombrie-noiembrie la Cîmpeni cu primarii din zonă.
Dispută PSD – USR pe tema PNDL. Ar trebui programul desființat?
USR Alba susţine că Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) ar trebui desfiinţat, considerându-l „puşculiţa partidelor”, iar în replică PSD Alba îi invită pe reprezentanţii formaţiunii „să cunoască mai bine programul prin care s-au finanţat sute de proiecte de investiţii din judeţ”.








