După dezvăluirile făcute în presă cu privire la modul în care a fost semnat contractul de achiziție al concentratului de cupru cu firma Merlion Resources, compania Cupru Min reacționează. Ea a dat publicității un comunicat pe care îl reproducem în mod integral.
Lună: aprilie 2018
Moțiunea simplă împotriva ministrului Culturii – respinsă de plenul Camerei Deputaților
Moţiunea simplă iniţiată de Opoziţie împotriva ministrului Culturii, George Ivaşcu, a fost respinsă miercuri de plenul Camerei Deputaţilor, cu 159 pentru voturi „împotrivă”, 94 de voturi „pentru” şi 7 abţineri.
CNAIR anunță finalizarea lucrărilor pe lotul 3 al Autostrăzii Sebeș–Turda
CNAIR a anunţat finalizarea lucrărilor pe lotul 3, între Aiud şi Decea Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat realizarea în procent de 100% a lotului 3 al autostrăzii Sebeş-Turda, între Aiud şi Decea, în lungime de circa 12,4 km.
Olimpiada națională de istorie, deschisă în sunet de tulnic
Peste două sute de elevi din toate judeţele ţării participă, în perioada 3 – 6 aprilie la Olimpiada Naţională de Istorie în Alba Iulia, „Oraşul Marii Uniri”, deschiderea festivă a acesteia având loc marţi, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în sunet de tulnic.
Cadastrarea a fost finalizată în două comune din județ, în alte 61, lucrările continuă
Două comune din judeţul Alba, Horea şi Vinţu de Jos, au fost cadastrate sută la sută, iar în alte 61 de unităţi administrativ-teritoriale, dintr-un total de 78 din judeţ, se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară.
O bijuterie care reprezintă harta României Mari, expusă în expoziție la Muzeul Unirii
O bijuterie din argint şi aur pur, decorată cu pietre preţioase, inspirată după Colierul Reginei Maria, având ca temă centrală harta României Mari, poate fi admirată pe perioada lunii aprilie la Muzeul Naţional al Unirii (MNU) Alba Iulia, într-o mini-expoziţie care a fost vernisată marţi.
Un bărbat a fost ucis de un mistreț, în oraşul Zlatna
Un bărbat care a fost atacat de un mistreţ, la sfârşitul săptămânii trecute, într-un cartier mărginaş al oraşului Zlatna, fiind grav rănit în zona coapsei, a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia la câteva zile de la atac.
A debutat acțiunea de strângere de semnături pentru campania „Fără penali în funcții publice”
Strângerea de semnături pentru inițiativa cetățenească „Fără penali în funcții publice” a început la Alba iulia sâmbătă, 31 martie, de la ora 11.00, informează un comunicat al USR Alba Iulia.
Powerlifting: Șase titluri de „campion național” și un record, obținute de sportivii din Alba Iulia
Cei șapte sportivi legitimați la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia au obținut șase titluri de „campion național” la Campionatul Național de Powerlifting, desfășurat sâmbătă și duminică, în Alba Iulia, Ovidiu Pănăzan stabilind un nou record, la seniori, categoria 93 de kilograme.
Coroane de flori depuse la mormântul jandarmului căzut la datorie în „mineriada” din septembrie 1991
Jandarmul care a căzut la datorie în timpul mineriadei din septembrie 1991, sublocotenentul post mortem Lazăr I. Nicolae, a fost omagiat luni în comuna Horea, din judeţul Alba, printr-o ceremonie care a avut loc la mormântul eroului jandarm, informează Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Alba.








