Un grup de investitori care împreună gestionează active în valoare de 11.000 de miliarde de dolari au cerut celor mai mari bănci din lume să elimine finanțarea pentru companiile care au legătură cu combustibilii fosili şi să sprijine obiectivele convenite la summitul pentru climă de la Paris, informează Bloomberg.
Lună: aprilie 2021
Topul liderilor politici din România. Șoșoacă, situată mai bine decât Drulă, Barna sau Dâncu
Președintele Klaus Iohannis ocupă primul loc în topul liderilor politici în care românii se încred cel mai mult, potrivit unui sondaj de opinie publicat de Biroul de Cercetări Sociale.
Vaccinul Johnson & Johnson a plecat în lume cu stângul. Agenția Europeană a Medicamentului își va da marți avizul
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat că își va da marți avizul cu privire la vaccinul Johnson & Johnson contra Covid-19. Utilizarea acestuia este suspendată momentan în Statele Unite și în Europa din cauza apariției de cheaguri rare de sânge.
Dr. Paul-Jürgen Porr a fost reales în funcția de președinte al Forumul Democrat al Germanilor din România
Dr. Paul-Jürgen Porr a fost reales în funcția de președinte al Forumul Democrat al Germanilor din România, în ședința Adunării Reprezentanților întrunită vineri online.
Anul acesta, peste 2.000 de cazuri CoViD-19 s-au înregistrat în rândul medicilor
Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea a transmis statisticile conform cărora peste 2.000 de medici au fost confirmați cu CoViD-19 anul acesta. Medicii erau însă vaccinați în număr foarte mic.
Primarul Boc despre organizarea Untold și Electric Castle: „Vaccinarea reprezintă pașaportul direct de intrare”
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, îndeamnă „festivalierii de toate vârstele” să se vaccineze pentru ca festivalurile Untold și Electric Castle să poată avea loc în această vară.
Ce ar vrea cetățenii municipiului Sebeș? Rezultatele unui sondaj realizat PSD Sebeș
Consilierii locali din Sebeș au realizat un sondaj pentru a afla care sunt investițiile prioritate pentru locuitori și ce își doresc să se întâmple cu banii municipiului din acest an, care provin direct sau indirect din taxe, impozite și alte dări, se arată într-un comunicat de presă al PSD Sebeș.
Primăria Sebeș anunță prelungirea termenului de înscriere la Concursul „Laudă semințelor”
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș anunță prelungirea perioadei de înscriere și de trimitere a lucrărilor în vederea participării la Concursul Național de Creație Literară și Artă Plastică „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, din cadrul Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș, ediția 2021.
De marți încep vaccinările cu serul Moderna în Centrul de la Ighiu
Cel de-al 12-lea centru de vaccinare anti-CoViD din județul Alba – cel de la Ighiu – va deveni funcțional din 20 aprilie, iar imunizarea se va face cu serul Moderna, informează Direcția de Sănătate Publică.
USR și PLUS au fuzionat prin absorbție. Decizia Curții de Apel București este definitivă
Fuziunea prin absorbție dintre USR și PLUS a fost aprobată, vineri, definitiv, de către Curtea de Apel București.








