Lotul 2 al autostrăzii Sebeș–Turda este aproape finalizat, iar la 1 decembrie este pregătită inaugurarea.
Lună: noiembrie 2021
CON-A a finalizat în 2021 una dintre cele mai mari investiții industriale din România: Clariant Podari
CON-A este antreprenorul general care a finalizat de curând una dintre cele mai mari investiții din domeniul industrial în România. Este vorba despre o fabrică de biocombustibili avansați din reziduuri agricole, o investiție green field realizată de compania elvețiană de produse chimice de specialitate Clariant la Podari, în județul Dolj.
Colecția Elie Bufnea este expusă în premieră la Sala Unirii
O serie de documente și fotografii adunate de Elie Bufnea în perioada în care a făcut parte din cel de al doilea Corp al Voluntarilor Români din Siberia, obiecte donate de acesta, printr-un colet poștal, Muzeului Național al Unirii în 1976, au fost expuse joi, în premieră, la Sala Unirii din Alba Iulia.
La 1 decembrie BNR pune în circulație prima bancnotă ilustrată cu chipul unei femei
Bancnota cu valoarea nominală de 20 de lei care o va ilustra pe Ecaterina Teodoroiu va fi pusă în circulație începând cu data de 1 decembrie 2021, anunță Banca Națională a României. Aceasta reprezintă prima bancnotă românească pe care se regăsește chipul unei femei, scrie Economedia.
Incendiu în curtea interioară a Palatului Principilor din Alba Iulia
O stivă de lemne din curtea Palatului Principilor din Alba Iulia a luat foc, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba.
Cabinetul Ciucă a primit votul de încredere
Plenul Parlamentului a acordat, joi, votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Nicolae Ciucă.
Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 din Aiud va fi reabilitată și mansardată
Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 din municipiul Aiud va fi reabilitată și extinsă prin mansardare, informează Primăria municipiului.
În ultimii opt ani, în România, 426 de femei și fete au fost ucise de un membru de familie
Organizațiile neguvernamentale din Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor atrag atenția asupra faptului că în ultimii 8 ani, în România, 426 de femei și fete au fost ucise de un membru de familie.
Decembrie ar putea aduce două facturi la energie electrică. Explicația reprezentanților ANRE
Perioada sezonului de iarnă aduce românilor facturi mai mari decât în mod normal. Persoanele care nu au primit facturi la energia electrică și la gaz luna aceasta este posibil să primească două facturi în luna decembrie.
Aeroportul Cluj va primi finanțare de 9 milioane de lei pentru pierderile suferite în pandemie
Aeroporturile din România vor primi sprijin financiar pentru a acoperi pierderile din perioada pandemiei de CoViD-19. Aeroportul Cluj va primi 9 milioane de lei.








