Ștefan Bănică a reacționat după apariția unei fotografii în care apare alături de Alexandra Măceșanu. Artistul își aminteste ca poza ar fi fost făcută în urmă cu 3 ani, la Alba Iulia, unde avusese concert.
Autor: Redacția
Germania, principalul partener comercial al județului
Germania este principalul partener comercial al judeţului, la mare distanţă situându-se Italia şi Ungaria, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de către Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba.
Străinii, peste 20% dintre turiştii cazați în luna mai în județ
O cincime dintre turiştii care au fost înregistraţi în luna mai în judeţ au fost străini, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba.
Minora dispărută în urmă cu două zile a fost găsită în gara Simeria
O fată de 13 ani dintr-un sat din Alba dată dispărută după ce a lipsit două zile de acasă a fost găsită joi după amiaza de poliţişti în gara Simeria, din judeţul Hunedoara.
Turismul rural, promovat în Albac
Staţiunea turistică Albac, din Munţii Apuseni, găzduieşte timp de două zile, sâmbătă şi duminică, „Târgul Naţional de Turism Rural”, ajuns la cea de-a XV-a ediţie, cel mai important eveniment de acest gen din România, potrivit organizatorilor.
O femeie de 79 de ani a fost rănită în urma unei explozii în locuință
O femeie de 79 de ani, dintr-un sat de lângă Blaj, a suferit arsuri pe circa 40-50% din corp în urma unei explozii provocate, cel mai probabil, de o acumulare de gaz metan în locuinţă, a informat, joi dimineaţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.
Liberalii ar strânge cureaua. Deputatul Roman propune noi incompatibilități pentru aleși
Deputatul liberal Florin Roman propune ca toţi cei care candidează pentru o funcţie de primar, consilier local, consilier judeţean, preşedinte de consiliu judeţean, parlamentar, europarlamentar sau la preşedinţia României să nu deruleze contracte cu statul pe perioada mandatului.
Cazul Caracal. A fost găsit telefonul pe care Dincă l-a folosit să sune familia Luizei
Avocatul Tonel Pop a anunţat miercuri că anchetatorii au găsit un al patrulea telefon, de pe care Gheorghe Dincă a sunat familia Luizei, după dispariţia fetei.
Florin Roman cere închisoare pe viață pentru criminali
O propunere legislativă privind modificarea Codului Penal în sensul introducerii detenţiunii pe viaţă în cazul comiterii mai multor tipuri de infracţiuni de omor calificat, printre care asupra a două sau mai multor persoane, a fost înregistrată miercuri la Camera Deputaţilor.
Povești de dragoste inedite încălzesc ultimul weekend de august la Alba Iulia Music and Film Festival
A șaptea ediție a celui mai așteptat eveniment dedicat filmului și muzicii din Alba Iulia, Alba Iulia Music and Film Festival (AIMFF), se pregătește să debuteze în 30 august.








