După ce a fost implicată în mai multe scandaluri sexuale (cazul Pomohaci, episcopul Hușilor), Biserica Ortodoxă Română (BOR) s-a reunit într-un sinod și a constatat că presa a fost „agresivă” și a dus o campanie „împotrivă slujitorilor Bisericii Ortodoxe Române”, găsind și „complici” în rândul clericilor.
Autor: Redacția
Anomaliile privilegiilor acordate politic. Cum au ajuns femeile de serviciu să aibă pensii de două ori cât medicii
Care e diferența dintre un șofer la Parlament și unul de pe o ambulanță, uzat de program și de ritmul de lucru? Primul a ajuns să primească pensie specială, răspunde Monitorul de Cluj.
Ministerul Pădurilor promite că va asigura 4 mil. m.c. de lemn de foc pentru populaţie
Ministrul Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, că din pădurile statului vor fi asigurate, pentru această iarnă, circa 4 milioane metri cubi de lemn de foc pentru populaţie, cantitate care acoperă, însă, doar o cincime din necesar.
„Zilele Municipiului Sebeş”: atmosferă medievală, dar şi tehnologie de ultimă oră
O atmosferă predominantă cu tentă medievală, cu torţe, cavaleri şi domniţe, cu expoziţii care sugerează ideea de călătorie în timp, de arme şi armuri, de veşminte de epocă, poate fi percepută de către cei care vor participa la acest sfârşit de săptămână la „Zilele Municipiului Sebeş”.
Imagini inedite cu primele zboruri de pe aeroportul clujean. Cum arăta Aeroportul Cluj în urmă cu 100 de ani | VIDEO
Aeroportul Internațional Cluj aniversează 100 de ani de aviație cu o filmare inedită a momentelor-cheie petrecute în istoria sa.
Turiști rătăciți în Masivul Bedeleu. Salvamontiștii i-au căutat toată noaptea
Salvamontiştii din Alba au recuperat vineri doi turişti, un bărbat din Budapesta şi o femeie din Alba, care s-au rătăcit, joi seara, în zona Masivului Bedeleu, într-un loc greu accesibil, după ce, între două peşteri, nu au respectat traseul marcat şi s-au abătut de la acesta.
Acoperirea vaccinală împotriva rujeolei a crescut de la 65,8% la 92,13%, într-o lună şi jumătate
Acoperirea vaccinală împotriva rujeolei a crescut în judeţul Alba la 92,13%, de la 65,8% cât era raportată în jurul datei de 1 iulie, a anunţat joi, printr-un comunicat de presă, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba.
Tăriceanu petrece la Mamaia pe acorduri de manele
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului şi al doilea om în stat, s-a distrat de minune la Mamaia alături de soţie şi de prieteni, pe acorduri de muzică lăutărească.
DNA o vrea la închisoare pe Stana Izbaşa
Stana Izbașa, una dintre cele mai cunoscute cântărețe de muzică de petrecere din Banat, a fost protagonista unui scandal de proporții, care a izbucnit din decembrie 2003.
Aiud: Pieton accidentat mortal de o ambulanţă
Un bărbat având în jur de 50 de ani şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit miercuri seara de o ambulanţă în municipiul Aiud, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.








