Autor: Redacția
Dacia înregistrează cele mai mari vânzări din istoria sa
Ministrul Sănătăţii trimite primarii să identifice copiii nevaccinaţi
Primarii vor trebui să depisteze care sunt copiii nevaccinaţi din comunităţi şi să urmărească dacă aceştia sunt imunizaţi, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, informează Monitorul de Cluj. El a anunţat că luni va avea o videoconferinţă cu prefecţii, conducerile Direcţiilor de Sănătate Publică şi reprezentanţi ai medicilor de familie […]
Materiale de proastă calitate la Autostrada Sebeș – Turda
Conducerea Companiei de Drumuri a dispus în ultimele luni mai multe acţiuni inopinate de control în urma cărora au fost identificate o serie de neconformităţi, informează Monitorul de Cluj.
În locuitorii din Pianu a intrat spaima de târâtoare. Ei acuză o „invazie fără precedent”
Au început înscrierile la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia organizează prima sesiune de admitere în perioada 17 iulie – 25 august 2017.
Comandă unică la Centenar
Rotary Club Alba Iulia. Șeful UPU, Aurel Crișan, și-a predat mandatul de președinte lui Ilie Sbuciumelea
Scrisoare deschisă pe tema autonomiei, ca alternativă la „centrul corupt şi ineficient de putere”
Partidul Popular Maghiar din Transilvania i-a transmis duminică o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, prin care îi cere acestuia să iniţieze şi să modereze un dialog româno-maghiar despre formele de autonomie din structura administrativă, scrie Monitorul de Cluj. Preşedintele PPMT, Szilágyi Zsolt, afirmă, în scrisoarea deschisă către preşedintele Klaus Iohannis, […]








