La invitația omologului său de la Chișinău, capitala Republicii Moldova, primarul municipiului Alba Iulia, s-a aflat sâmbătă în „inima Moldovei de peste Prut”.
Cultura
Au fost făcute nominalizările pentru Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a anunțat nominalizările pentru Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum pe anul 2021.
Patriarhul Daniel: În ziua de Bobotează, să ne gândim și la botezul poporului român
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a îndemnat, joi, pe credincioșii ortodocși prezenți în Dealul Mitropoliei la slujba de sfințire a Aghesmei Mari să se gândească în această zi și la botezul poporului român.
Ce rol au injectoarele și care sunt cele mai comune probleme ale acestora
Pentru a putea funcționa, orice autovehicul are nevoie de combustibil, indiferent de tipul acestuia. În cazul celor alimentate cu combustibili tradiționali – benzină sau motorină – unul dintre sistemele esențiale pentru funcționare este sistemul de injecție.
Obiceiuri populare: Împușcarea și înmormântarea țurcii și finalul anului
Pe teritoriul județului Alba unul dintre obiceiurile de iarnă cel mai răspândit a fost colindatul cu țurca, scriu, pe contul de Facebook, reprezentanții Consiliului Județean. Practicat în aproape toate satele, el se mai păstrează sporadic doar în câteva localități, cum ar fi Uioara de Jos (Ciunga), Biia, Hăpria, Ghirbom și Straja.
Guvernul a aprobat Strategia de Securitate Cibernetică a României
Guvernul a aprobat, joi, Strategia de Securitate Cibernetică a României și Planul de Acțiune 2022-2027.
De Crăciun, pompierii de la Cîmpeni au dăruit un zâmbet celor în nevoie
În pragul sărbătorilor de Crăciun, pompierii din cadrul Stației de pompieri Cîmpeni s-au gândit să devină mesagerii lui Moș Crăciun, desfășurând o acțiune umanitară pentru familiile nevoiașe, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba.
Idei de cadouri de Crăciun. Ce carte i se potrivește fiecărei persoane din viața ta?
O carte este mereu o idee bună atunci când vine vorba de cadouri. Cadoul de sub bradul de Crăciun se poate transforma într-o dovadă prin care să îi arăți fiecărei persoane importante din viața ta cât de bine o cunoști, prin titlul ales.
Copiii și-au petrecut cel mai mult timp pe YouTube, WhatsApp şi TikTok
Copiii au petrecut cel mai mult timp pe YouTube, WhatsApp și TikTok în această toamnă, arată datele unei analize realizate de Kaspersky.
ASAP România: peste jumătate de milion de elevi vor începe din această lună colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile
ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului), programul de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute și susținut de Lidl România, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic și față de reciclare, anunță semnarea parteneriatului cu peste o treime dintre municipiile reședință de județ din România.








