Economie

Economie

Delgaz Grid a descoperit peste 900 de cazuri de consum fraudulos de gaze și energie electrică în 10 luni

Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a identificat, în perioada ianuarie – octombrie a anului în curs, 937 de cazuri de consum fraudulos, 496 dintre acestea fiind la gaze naturale și 441 la energie electrică, iar valoarea estimată a prejudiciului se ridică la circa 10 milioane de lei.

Economie

Reforma feroviară. România vrea să se doteze cu 20 de rame electrice

Licitația privind achiziția unui număr de 20 de rame electrice interregionale de lung parcurs RE-IR, destinate conectării centrelor urbane din România, va fi reluată în câteva zile, după ce este rezolvată „o mică provocare pe partea financiară”, a declarat, pentru Agerpres, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Ștefan Roșeanu.

Economie

Daniel Dăianu: „Ca «surpriză», inflația ajută un timp bugetul, apoi devine o boală severă”

Surpriza inflației înalte ajută execuții bugetare în Europa și în alte țări din lume, aceasta observându-se în România, unde veniturile nominale ale bugetului public au crescut cu aproape 20% în primele 9 luni ale anului, față de septembrie 2021, în condițiile unei inflații anuale de 15,9% în septembrie, susține președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.