Mai mulți angajați ai Ministerului Afacerilor Interne – jandarmi, pompieri, polițiști – au donat luni sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Alba.
Sănătate
Chirurgi americani au transplantat cu succes un rinichi de porc la un pacient uman
Un rinichi de porc a fost transplantat în premieră la om fără a se declanșa respingerea imediată de către sistemul imunitar al beneficiarului, un important pas înainte care ar putea contribui în cele din urmă la atenuarea unei uriașe penurii de organe umane transplantabile.
Un român moare de CoViD-19 la fiecare 5 minute. Infectările din Europa de Est se apropie de 20 de milioane
Numărul cazurilor de coronavirus din Europa de Est va depăși în curând pragul de 20 de milioane, potrivit unui bilanț publicat duminică de agenția de presă Reuters.
Majoritatea vaccinate timp de două zile în județul Alba au făcut prima doză sau J&J
Majoritatea persoanelor care s-au vaccinat anti-CoViD vineri și sâmbătă în Alba au făcut prima doză din vaccinul de la Pfizer sau Moderna sau pe cel de la Johnson&Johnson, administrat în doză unică, potrivit datelor transmise, duminică, de către Direcția de Sănătate Publică Alba.
Vaccinarea în România: a redus de peste 5 ori riscul de infecție și de 10 ori pe cel de spitalizare
Un studiu de eficiență a vaccinării împotriva CoViD-19 realizat în rândul persoanelor vaccinate din România, din care a rezultat că imunizarea cu vaccin a redus de peste 5 ori riscul de infecție, de peste 10 ori riscul de spitalizare, de aproape 14 ori riscul de internare în ATI, de peste 20 de ori riscul de deces în urma CoViD-19.
N-a mai aflat că a devenit tată. Tânăr infectat, a fost intubat și a murit
Un tânăr care s-a infectat cu CoViD-19 a fost intubat la Spitalul Județean Pitești chiar în ziua în care soția sa a născut. Bărbatul a murit fără să afle că a devenit tată, informează digi24.ro.
Doar două comune din Alba mai sunt fără niciun caz de CoViD-19. Rata de infectare pe județ: 8,82
Doar două comune din Alba, Întregalde şi Ohaba, nu aveau joi niciun caz de CoViD-19, rata de infectare pe județ în ultimele 14 zile fiind de 8,82, cu 3.302 îmbolnăviri în perioada menționată.
Bebeluș de 16 zile diagnosticat cu CoViD-19, internat la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe
În Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe sunt internați 80 de pacienți suspecți sau diagnosticați cu CoViD-19, printre care și doi bebeluși, unul în vârstă de numai 16 zile, informează conducerea instituției.
Directorul DSP Alba: Alegeți să vă vaccinați, încă mai e timp, dar nu mult
Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Alba, Alexandru Sinea, le solicită oamenilor să se documenteze din surse credibile și să se vaccineze, acesta opinând că situația este mai mult decât alarmantă.
Terapia cu anticorpi monoclonali a fost administrată unui prim pacient, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
Terapia cu anticorpi monoclonali neutralizanți pentru SARS-CoV-2 a fost administrată în premieră, marți, 19 octombrie 2021, la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, informează instituția.









