Social

Social

Într-o acțiune pentru prevenirea accidentelor, polițiștii din Alba au reținut zeci de permise și certificate de înmatriculare

Săptămâna trecută, polițiștii din Alba au organizat o acțiune, pe raza întregului județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au fost aplicate 1.015 sancțiuni contravenționale, au fost constatate 14 infracțiuni și au fost reținute 44 de permise de conducere, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba.

Social

Relațiile toxice, tema lunii august la atelierul de Biblioterapie al Bibliotecii Județene Alba

Marți, 30 august 2022, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba găzduiește o nouă activitate în cadrul proiectului 3.30 Biblioterapia, un proiect cultural ce se derulează sub forma unor ateliere de psihologie practică, pentru viața de zi cu zi, promovând totodată colecția de carte de specialitate a bibliotecii.

Social

Acțiune a polițiștilor din Aiud împreună cu inspectorii RAR

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud, împreună cu Registrul Auto Român (RAR), au organizat o acțiune, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și depistarea șoferilor care conduc, pe drumurile publice, autoturisme care nu îndeplinesc condițiile tehnice. Au fost controlate 47 de autovehicule, aplicate 15 amenzi și retrase 6 certificate de înmatriculare.

Social

Care sunt județele în care trăiesc cei mai longevivi români?

Județele în care oamenii trăiesc cel mai mult. Noi date publicate de Institutul Național de Statistică (INS) relevă care sunt județele din România cu cei mai longevivi locuitori.Județele în care oamenii trăiesc cel mai mult. Noi date publicate de Institutul Național de Statistică (INS) relevă care sunt județele din România cu cei mai longevivi locuitori.

Social

Petreștean prin la drum cu mopedul neînmatriculat și fără permis de conducere

La data de 24 august 2022, în jurul orei 09,30, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, în timp ce acționau pe DN67 C, în localitatea Petrești, au depistat un bărbat de 58 de ani, din comuna Săsciori, care circula cu un moped neînmatriculat și fără să posede permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.