Alte știri

Administrație

Reîncep lucrările „Transalpina Apusenilor”. Noul contract a fost semnat cu Elis Pavaje

Primăria municipiului Aiud anunță că vor fi reluate lucrările la „Transalpina Apusenilor”. Drumul care urmează să lege localități izolate din Munții Apuseni, precum Mogoș, Râmeț, Ponor și Bucium, de Autostrada Sebeș-Truda, lung de peste 78 de kilometri, este foarte întârziată față de graficul de execuție.

Cultura

Temperaturi peste media perioadei în toată țara. Cum va fi vremea în ianuarie și februarie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pe întreg teritoriul României, în ultima săptămână din luna ianuarie, iar ulterior, până pe data de 20 februarie, se vor apropia de cele normale perioadei, potrivit prognozei pe patru săptămâni, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Social

Victimele accidentului colectiv de muncă de la Sebeș au suferit multiple traumatisme și contuzii

Cele trei victime ale accidentului de muncă produs vineri în municipiul Sebeș, prin cădere de la înălțime, au suferit multiple traumatisme și contuzii, unul dintre răniți având și un traumatism forte toracic cu pneumotorax bilateral, potrivit informațiilor furnizate Agerpres de către reprezentanții Spitalului Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.

Sănătate

MedLife Polisano Sibiu are o nouă conducere. Ce planuri de viitor prefigurează managerul și directorul medical

MedLife Polisano are, de puțin timp, un nou manager, în persoana fostului director al Casei Județene de Pensii Sibiu, Dorel Aldea. Totodată, postul de director medical a fost preluat de Medicul Primar Neurochirurg Dr. Claudiu Matei. Aceste schimbări vin și cu planuri ambițoase pentru MedLife Polisano.