Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) a transmis miercuri că o doză suplimentară de vaccin împotriva CoViD-19 nu este urgentă. Anunțul vine după ce din ce în ce mai multe țări europene autorizează administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-CoViD-19.
Alte știri
Bătaie în scara de bloc, la Sebeș
La data de 1 septembrie 2021, în jurul orei 17,00, în urma unui apel prin 112, polițiștii din Sebeș au intervenit pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiu, unde a fost semnalat faptul că o persoană ar fi fost agresată.
Producătorii avertizează: Alimentele se vor scumpi dacă Guvernul va majora salariul minim
Alimentele se vor scumpi cu siguranță în cazul în care Guvernul va decide majorarea salariului minim pe economie din ianuarie, a declarat președintele Federației Patronale din Industria Alimentară Romalimenta, Sorin Minea, subliniind că și majorarea tarifelor la energie va avea o influență de câteva procente în preț.
Soluții pentru managementul deșeurilor
România este codașa Uniunii Europene în ceea ce privește reciclarea deșeurilor, ocupând locul 26, dintre cele 27 de state europene.
Un absolvent al Colegiului „Mihai Viteazul” Alba Iulia este șef promoție la arma Aviație piloți elicopter
Marian Crețu, fost elev al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a absolvit, în acest an, Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, Brașov ca șef promoție la arma Aviație piloți elicopter, pentru Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, informează reprezentanții Colegiului „Mihai Viteazul” Alba Iulia.
Ediția a 24-a a Galei Tânărului Actor – HOP începe la Alba Iulia
Cea de-a 24-a ediție a Galei Tânărului Actor – HOP începe joi, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, 11 tineri dansactori și cinci trupe urmând să-și dispute Marele Premiu al competiției.
A fost semnat contractul pentru proiectarea lucrărilor de reabilitare a Liceului Tehnologic Aiud
Autoritățile locale din municipiul Aiud au semnat contractul privind proiectarea lucrărilor de reabilitare a Liceului Tehnologic Aiud.
Broşuri cu mesaj antivaccin descoperite la Geomal și Geoagiu. Poliția a declanșat o anchetă
Polițiştii din Alba au demarat o anchetă după ce în două sate din județ au fost distribuite, de persoane necunoscute, broşuri ce conțin mesaje care îndeamnă cetățenii să nu se vaccineze, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
În lipsa locurilor la creșă, primarul Gabriel Pleșa vrea să le ofere părinților bani
Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, vrea să ofere ajutor financiar acelor familii cu copii care nu au mai prins loc în creșă.
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se pregătește de valul 4 de CoViD-19
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a organizat un spațiu adecvat pentru evaluarea medicală a pacienților diagnosticați cu noul coronavirus, care pot beneficia de investigații medicale.








