Un report de peste 29,6 milioane lei (6 milioane de euro) este „pus la bătaie” la categoria I a jocului Joker, în cadrul tragerilor loto de joi, informează un comunicat al Loteriei Române.
Alte știri
Legea privind consumatorul vulnerabil de energie ar putea fi aplicată de la 1 ianuarie 2022
Legea privind compensarea facturilor pentru consumatorii vulnerabili de energie ar putea fi aplicată de la 1 ianuarie anul viitor, dacă proiectul va fi urgentat în Parlament, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Raluca Turcan, în cadrul unor declarații de presă.
Scenariu horror pentru organizatorii Untold. Festivalul se poate amâna în ultima clipă
Valul 4 al pandemiei de CoViD-19 a ajuns în județul Cluj, iar localitatea Mărgău este cea mai afectată.
Guvernul a aprobat 3 miliarde de lei pentru finalizarea lucrărilor finanțate prin PNDL II
Se pregătește PNDL III, deși PNDL II nu s-a terminat încă. Guvernul a aprobat, miercuri, în şedință, Ordonanța de urgență care prevede finanțarea suplimentară cu 3 miliarde de lei, de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației, a proiectelor aflate în derulare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a
Lucrările la „Transalpina Apusenilor”, tărăgănate din cauza creșterii costurilor
„Transalpina Apusenilor”, drumul care urmează să lege localități izolate din Munții Apuseni, precum Mogoș, Râmeț, Ponor și Bucium, de Autostrada Sebeș-Truda, lung de peste 78 de kilometri, este foarte întârziată față de graficul de execuție, lucrarea fiind finalizată doar în proporție de 30%.
Conferințele speciale FITS: Octavian Saiu în dialog cu Israel Galvan – la Sibiu, Constantin Necula și Ioan-Aurel Pop – la Sibiel
Secțiunea dedicată Conferințelor speciale din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu reunește, de-a lungul mai multor zile, întâlniri esențiale între personalități de marcă ale culturii românești și universale.
Acțiune-mamut pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere
56 de polițiști din șase județe au dat miercuri, peste 200 de sancțiuni șoferilor din județul Sibiu, într-o acțiune de prevenire a producerii accidentelor rutiere, informează un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean.
Israel Galván, Akram Khan Company și Sol Dance Company, în programul celei de-a șasea zile a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu
Trei dintre cele mai mari nume ale coregrafiei mondiale, Israel Galván, Akram Khan Company și Sol Dance Company, sunt prezente cu reprezentații memorabile în programul celei de-a șasea zile a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Germania are nevoie de 400.000 de imigranți calificați pe an
Germania are nevoie de aproximativ 400.000 de imigranți calificați pe an, pentru a atenua deficitul de forță de muncă calificată, a afirmat marți Detlef Scheele, șeful Oficiului Federal pentru Muncă (BA), într-un interviu acordat publicației Sueddeutsche Zeitung.
Guvernul declară război plasticurilor. Cum ne va afecta asta?
Guvernul urmează să adopte, în ședința de miercuri, un proiect de ordonanță privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, care vizează transpunerea în legislația națională a unei Directive europene.








