Locuitorii municipiului Blaj care domiciliază în apropierea traseului pe care Papa Francisc îl va străbate în 2 iunie au fost informaţi ca, pe perioada derulării evenimentelor prilejuite de vizita Suveranului Pontif, să evite să iasă în balcon sau la ferestre.
Etichetă: Blaj
Papa Francisc, adresându-se românilor: „Vin între voi pentru a merge împreună”
Sanctitatea Sa Papa Francisc a afirmat, într-un mesaj înaintea vizitei sale în România, difuzat marţi seară în exclusivitate de TVR, că vine între români pentru a „merge împreună”.
Nouă ecrane uriaşe vor fi montate la Blaj pentru vizita Papei Francisc
Opt ecrane de mari dimensiuni vor fi amplasate pe Câmpia Libertăţii şi unul în Piaţa 1848 astfel încât pelerinii prezenţi duminică la Blaj să poată urmări în cele mai bune condiţii ceremonia de beatificare a şapte episcopi martiri, prezidată de către Papa Francisc.
2,8 mil. lei pentru reabilitarea şi dotarea unei creşe, în Blaj
Aproape 2,8 milioane de lei vor fi investiţi în reabilitarea şi dotarea unei creşe în municipiul Blaj, care va funcţiona într-un spaţiu în care anterior a fost o grădiniţă, care a fost mutată, recent, într-o altă clădire. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, şi directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare […]
În așteptarea Papei. Sava Negrean Brudașcu, Veta Biriș și Paula Seling vor cânta pricesne pe Câmpia Libertății
Sava Negrean Brudaşcu, Veta Biriş şi Paula Seling vor interpreta mai multe pricesne în cadrul programului religios-cultural organizat pe Câmpia Libertăţii din Blaj pe 2 iunie, cu prilejul vizitei Papei Francisc, a anunţat, joi, Biroul de comunicare al Mitropoliei de Alba Iulia şi Făgăraş. Astfel, înainte de sosirea Suveranului Pontif, […]
Primăria Blaj impune restricții de circulație pentru vizita Papei
Peste 50.000 de pelerini sunt aşteptaţi la Blaj, pe 2 iunie, cu ocazia vizitei Papei Francisc pe Câmpia Libertăţii, pentru buna desfăşurare a evenimentului urmând să fie instituite mai multe restricţii de circulaţie în oraş, a informat miercuri Primăria Blaj. De asemenea, Primăria a delimitat mai multe zone cu locuri […]
Peste 560 de voluntari vor îndruma pelerinii prezenţi la Blaj în 2 iunie
Peste 560 de voluntari, provenind din mai multe judeţe din Transilvania, dar şi din Bucureşti, vor fi implicaţi în organizarea vizitei Papei Francisc la Blaj în data de 2 iunie, coordonatorii acestora având vineri o primă întâlnire la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din oraşul de pe Tîrnave.
A fost sfințită biserica în care Papa Francisc se va întâlni la Blaj cu etnici romi
Biserica greco-catolică în care, pe data de 2 iunie, Papa Francisc se va întâlni, la Blaj, cu membri ai comunităţii rome a fost sfinţită duminică în prezenţa a numeroşi enoriaşi din cartierul „Barbu Lăutaru”, locuit în special de membri ai acestei etnii.
Repetiţie generală cu forţele implicate în asigurarea securităţii Papei Francisc la Blaj
Forţele de ordine implicate în asigurarea securităţii necesare în cadrul vizitei Papei Francisc la Blaj din data de 2 iunie au participat vineri la o simulare, la eveniment fiind prezent şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
O statuie a Papei Ioan Paul al II-lea a fost dezvelită la Blaj
O statuie a Papei Ioan Paul al II-lea, creaţie a unui artist polonez, a fost binecuvântată joi la Blaj de către episcopii greco-catolici întruniţi în sesiunea de primăvară a Sinodului, la eveniment fiind prezent şi Nunţiul Apostolic în România, Miguel Maury Buendia. Nunțiul apostolic a evocat, cu această ocazie, personalitatea […]








