Etichetă: Paști

Social

Cardinalul Lucian, în Pastorala de Paști: Frații și surorile noastre din Ucraina nu sunt singuri în suferința lor

Cardinalul Lucian, arhiepiscop și mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, a transmis, în scrisoarea pastorală adresată cu ocazia sărbătorilor de Paști, importanța solidarității cu cetățenii ucraineni, greu încercați în această perioadă.

Mozaic

Specialiștii cred că vom avea o creștere mare a îmbolnăvirilor cu coronavirus de Paști

Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, prof. Dr. Doina Azoicăi, a declarat vineri, pentru Agerpres, că un vârf al numărului de îmbolnăviri cu coronavirus în România ar urma să fie înregistrat în preajma sărbătorilor de Paşti. „În momentul de faţă suntem în evoluţia epidemiei, pandemiei. În România este în evoluţie, categoric, […]

Educație

Elevii și preşcolarii încep cursurile, după vacanța de Paște

Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă se vor întoarce luni la cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Următoarea vacanţă, cea de vară, este programată în perioada 15 iunie – 15 septembrie. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal anul şcolar se încheie în data de 31 mai, […]

Social

De ce ciocnim ouăle de Paști?

De Paște, la români, există obiceiul ciocnirii ouălor. Oul este asociat în general creației, iar oul de Paști îl simboliează pe Iisus în mormânt. Coaja oului este piatra mormântului din care Iisus a ieșit înviind, iar ciocnirea ouălor semnifică deschiderea Sfântului Mormânt și Învierea.