Ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la o întrunire având ca temă actualitatea economică, că nu există nicio obiecţie concretă a Germaniei împotriva intrării României în spaţiul Schengen.
Lună: septembrie 2017
Cardinalul Sandri s-a întâlnit cu episcopii greco-catolici şi Cardinalul Lucian, la Blaj
Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, Cardinalul Leonardo Sandri, a fost primit, sâmbătă, la sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore de către Cardinalul Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice din România, şi de Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Claudiu.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, se află într-o vizită de două zile la Cluj
Viktor Orban participă sâmbătă, la Cluj-Napoca, la festivitatea de inaugurare a Institutului Protestant Teologic, care a fost renovat şi la inaugurarea Muzeului Reformat din Transilvania, informează Monitorul de Cluj.
Cum a fost la „Noaptea Cercetătorilor Europeni” din Alba Iulia
Ateliere antice, de astronomie şi un robot dezvoltat de studenţi au fost principalele atracții la „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, eveniment organizat de Muzeul Național al Unirii, Universitatea „1 Decembrie 1918” și de Consiliul Judeţean.
Expoziţie cu degustare ilustrând obiceiurile culinare din Transilvania medievală
Obiceiurile culinare din Transilvania medievală au fost promovate vineri, la Palatul Apor din Alba Iulia, printr-o expoziţie de arheologie gastronomică, vizitatorii având posbilitatea să guste din bucate pregătite după reţete epocii.
Consiliul Judeţean Alba propune strategii sectoriale de dezvoltare
Consiliul Judeţean Alba a iniţiat un proces de elaborare a unor strategii sectoriale, informează Agerpres.
Val de scumpiri de la 1 octombrie: electricitate, gaze, carburanți, alimente, rate la credite
Facturile la energie electrică și gaze, precum și prețul carburanților la pompă se vor majora din nou de la 1 octombrie, ceea ce va produce un val de scumpiri în lanț pentru cele mai multe produse și servicii, în special pentru alimente, toate acestea concomitent cu creșterea ratelor la bănci, […]
Legea privind apărarea contra incendiilor își recapătă toată forța. Deputatul Răcuci: „Închidem țara?”
Claudiu Răcuci, deputat PNL de Alba, avertizează că data limită prevăzută în Legea nr. 146/2017, prin care s-a prorogat termenul din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, va expira sâmbătă, 30 septembrie.
Angajat al Fiscului din Câmpeni, condamnat la închisoare pentru fraudă
Un angajat al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba – Agenţia Cîmpeni a fost condamnat definitiv la 3 ani şi 8 luni de închisoare pentru fapte care ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 400.000 de lei.
Europa străbătută pe bicicletă. 19 ţări şi peste 6.000 de kilometri „în drum spre casă”
Un tânăr din Transilvania pasionat de cicloturism a străbătut cu bicicleta peste 6.000 de kilometri şi 19 ţări pentru a ajunge acasă, într-un sat din judeţul Alba, din Anglia, unde a lucrat în ultimii ani ca chef.








