Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a informat vineri că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 281 de decese la pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, printre care se află trei tineri, cu vârsta cuprinsă între 22 și 28 de ani, toții fiind nevaccinați anti-CoViD.
Autor: Mesagerul de Alba
Percheziții într-un dosar privind infracțiuni economice
Reprezentanții unei societăți comerciale din Argeș, cu punct de lucru în județul Alba, sunt anchetați după ce au achiziționat fructe de pădure de la două firme, fără a achita contravaloarea acestora, cu toate că produsele ar fi fost, ulterior, valorificate, potrivit unui comunicat transmis vineri de către IPJ Alba.
Senatorul Matieș: „Țăranii, singurii dezavantajați de propunerea legislativă privind creșterea porcilor”
Senatorul social-democrat de Alba, Călin Gheorghe Matieș, a susținut vineri că, în forma în care a fost adoptată în Comisia pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Dezvoltare Rurală propunerea legislativă privind exploatațiile de creștere a suinelor și de combatere a pestei porcine africane în România, țăranii vor fi „singurii dezavantajați”.
Jarul căzut din sobă a provocat incendiul soldat cu decesul bărbatului din Cib
Pompierii militari au stabilit că jarul căzut din sobă a provocat incendiul care a cuprins joi o casă dintr-un sat din Alba, în urma căruia un bărbat a murit carbonizat.
Dorli Blaga a fost înmormântată la Lancrăm, lângă părinți
Dorli Blaga, fiica poetului, filosofului și diplomatului Lucian Blaga, a fost înmormântată joi într-un cadru restrâns, în cimitirul din Lancrăm, alături de părinții săi.
Un cadavru carbonizat a fost găsit de pompieri într-o locuință incendiată
Cadavrul unui bărbat a fost găsit carbonizat, joi, în interiorul unei case cuprinse de flăcări într-un sat din Munții Apuseni.
A murit solistul de muzică populară Benone Sinulescu
Solistul de muzică populară Benone Sinulescu a murit la vârsta de 84 de ani, anunță realizatorul TV Iuliana Tudor.
2022 va fi anul școlilor aiudene
Consiliul Local Aiud a aprobat cu unanimitate de voturi proiectul privind numirea anului 2022 la nivelul municipiului Aiud drept „Anul școlilor istorice – trecut, prezent, viitor”.
România a depășit pragul de 7 milioane de persoane vaccinate cu schema completă. Harta vaccinării
România nu a reușit să vaccineze anti-CoViD nici 45% din populația eligibilă, cu vârsta de peste 12 ani, în condițiile în care la nivel european rata de vaccinare este de circa 61% cu cel puțin o doză și de 57-58% cu schemă completă, informează HotNews.ro.
Laptopuri donate de subsidiarele Daimler din Sebeș unor școli de la sate
Peste 300 de elevi din județul Alba au primit laptopuri noi, printr-un parteneriat încheiat de către Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Alba cu două companii din municipiul Sebeș, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al ISJ Alba, Gabriela Anamaria Gâlea.








