Primarii vor să aibă puterea să-i oblige pe cei care nu îşi plătesc amenzile să presteze muncă în folosul comunităţii. Decizia ar urma să aparţină consiliilor locale şi nu unui judecător cum prevede legea în prezent. Pentru aceasta, mai mulţi deputaţi PNL au depus un proiect de lege, scrie digi24.ro.
Administrație
2 mil. lei finanțare nerambursabilă pentru modernizarea școlii gimnaziale din Stremț
Peste două milioane de lei fonduri Regio vor fi investite în modernizarea şcolii din localitatea Stremţ, urmând ca la sfârşitul anului 2021 elevii acesteia să beneficieze de o clădire complet modernizată şi de dotări noi pentru cursuri.
Amplu exerciţiu în Ocna Mureș privind gestionarea unei situaţii de urgență în caz de cutremur
Un amplu exerciţiu privind gestionarea unei situaţii de urgenţă în caz de cutremur a avut loc joi în oraşul Ocna Mureş, unde, conform scenariului, au fost avariate mai multe construcţii în care se aflau aproape 200 de persoane ce necesitau evacuare.
Palatul Principilor va fi restaurat până la sfârșitului anului viitor
Restaurarea Palatului Principilor din Alba Iulia, construit în secolul al XV-lea, fostă reşedinţă a voievodului Mihai Viteazul şi în care ar urma să fie amenajat un Muzeu al Principatului Transilvaniei, ar urma să fie finalizată până la sfârşitul anului viitor.
Servicii medicale în specialitatea endocrinologie la Spitalul Județean Alba Iulia
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia anunță că oferă, din nou, servicii medicale complexe în specialitatea endocrinologie, după ce medicul specialist Carla Liana Scânteie și-a finalizat rezidențiatul și a revenit pe postul de la SJU Alba Iulia câștigat prin concurs, în urmă cu cinci ani.
Summit aglomerat. În lipsa locurilor de cazare în Sibiu, se fac rezervări în județul Alba
Cei interesaţi să vină în luna mai la Sibiu, cu prilejul Summitului UE, dar şi la Summitul Partidului Popular European sau la Summitul Tineretului nu mai găsesc locuri de cazare libere decât în judeţul învecinat, Alba, potrivit primarului municipiului Sibiu, Astrid Fodor.
Protestul magistraților. Activitate suspendată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia
Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia va suspenda activitatea cu publicul de marţi până vineri, în intervalul orar 08,00-11,00, cu excepţia cauzelor în care se apreciază că există caracter urgent, respectiv prelungirea dreptului de circulaţie, ordine de protecţie, măsuri preventive..
Dosarul „Augustin Lazăr – Ministerul Justiției” s-a reîntors la CA Alba Iulia. Când este primul termen de judecată
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia va judeca în data de 19 martie dosarul în care procurorul general, Augustin Lazăr, solicită suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţie.
Primăria Sebeș acuză Guvernul că i-a diminuat Bugetul pe 2018 cu 5 milioane de euro
Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Primăriei municipiului Sebeș, bugetul din acest an va fi mai mic cu 5 milioane de euro datorită modului de alocare a banilor gândit pe Guvern pentru anul 2018.
OUG nr. 7. Protest cu banderole albe pe braț, la Judecătoria Aiud
Magistraţii Judecătoriei Aiud vor purta banderole albe pe braţ în timpul şedinţelor de judecată, până în 15 martie, în semn de protest faţă de modificările aduse de Guvern legilor justiţiei.








