Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, în ședința de miercuri, amendarea lui George Buhnici cu 20.000 de lei, pentru declarațiile sale din iulie, despre corpurile femeilor.
Cultura
„Calix Sacerdotum”. Și preoții joacă fotbal, nu-i așa?
Aproape o sută de preoți romano-catolici și greco-catolici din întreaga țară participă, în perioada 29-31 august, la Oradea, la cea de a VI-a ediție a Competiției de fotbal în sală „Calix Sacerdotum”.
Luxosul Orient Express a ajuns în România. Trenul va circula pe teritoriul țării până în 4 septembrie
Cunoscutul tren Orient Express a ajuns din nou în România. Acesta va circula până în 4 septembrie pe teritoriul României.
Teatrul „Prichindel” împlinește 70 de ani. Aniversare cu păpuși gigant și spectacole în aer liber
Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia împlinește, pe 1 septembrie, 70 de ani de activitate, care vor fi sărbătoriți cu evenimente dedicate copiilor, de la păpuși gigant până la spectacole de teatru care vor fi prezentate în aer liber.
Marele Premiu al Galei Tânărului Actor – HOP, câștigat de actrița Laura Gabriela Oana
Premiul „Ștefan Iordache”, Marele Premiu al celei de-a XXV-a ediții a Galei Tânărului Actor – HOP, a fost câștigat de actrița Laura Gabriela Oana, în vârstă de 24 de ani, din Baia Mare, absolventă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, promoția 2020.
Gala HOP – Marina Constantinescu: Tinerii trebuie să învețe să-și depășească limitele
Criticul de teatru Marina Constantinescu, membră a Senatului UNITER, a evocat, joi, la Alba Iulia, însemnătatea celor 25 de ani de existență a Galei Tânărului Actor – HOP, amintind cum a fost inițiat acest eveniment de Ion Caramitru și Cornel Todea.
Gala Tânărului Actor HOP începe la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia
Cea de-a XXV-a ediţie a Galei Tânărului Actor HOP începe joi la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia, 21 de tineri actori urmând să-şi dispute Marele Premiu al competiţiei.
Lansare de carte de pescuit la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba organizează joi, 25 august 2022, lansarea cărții „Hobby pescuitul la muscă”, un volum de specialitate semnat de Vasile Borza, împătimit pescar și inventatorul unui nou nod esențial în pescuitul la muscă, informează instituția.
Gala Tânărului Actor HOP revine la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, în 25 – 27 august
Cea de-a XXV-a ediție a Galei Tânărului Actor HOP va avea loc în perioada 25 – 27 august la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia și va fi transmisă live pe site-ul dedicat evenimentului.
Monede antice și medievale, într-o expoziție temporară la Muzeul din Sebeș
Un tezaur datând din timpul domniei lui Sigismund de Luxemburg (1387 – 1437), compus din 1.632 de piese, dar și monede grecești, romane, medievale și moderne vor putea fi admirate, începând de vineri, într-o expoziție temporară la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș, potrivit unui comunicat transmis, joi, Agerpres.








