Reprezentanți ai celui mai important producător de autospeciale medicale, Deltamed, au fost prezenți miercuri în municipiului Aiud pentru a stabili locul în care vor fi amplasate viitoarele spații locale de producție ale companiei.
Economie
Gabriel Resources reacționează: Înscrierea în patrimoniul UNESCO, „în contradicție cu obligațiile României”
Reprezentanții companiei canadiene Gabriel Resources, promotorul proiectului de extragere a aurului din perimetrul Roșia Montană, a reacționat la anunțul înscrierii Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO.
Ministrul Mediului spune că ciobanii au luat frica urșilor
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, a susținut marți, la Alba Iulia, că, de teama urșilor, este „din ce în ce mai greu” pentru crescătorii de animale să găsească ciobani care să meargă cu oile sau cu vitele pe munte.
Ministrul Mediului donează 500 de mc de lemn persoanelor afectate de inundații
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, va dona, în cadrul vizitei pe care o efectuează marți în județul Alba, din partea RomSilva, 500 metri cubi de lemn de construcții persoanelor afectate de inundațiile produse la mijlocul lunii iulie în mai multe localități din Apuseni.
Programul de accelerare Start Online se reinventează și își lansează afacerea online
BT Mic este una dintre companiile Grupului Financiar Banca Transilvania, care completează rolul băncii de susținere a oamenilor întreprinzători. Se adresează firmelor cu cifra de afaceri anuală de până la 1 milion de lei, din toate domeniile de activitate.
Deficitul de semiconductori pentru industria auto se va atenua, următoarele victime ar putea fi smartphone-urile
Deficitul global de semiconductori ar putea dura și în 2022, afectând apoi producția de smartphone-uri, prefigurând o aprovizionare cu deficiențe pentru o serie de electrocasnice și echipamente industriale, susțin directorii din industrie, transmite Reuters.
Mai multe loturi de înghețată Milka vor fi retrase de pe piață
Mai multe loturi de înghețată Milka vor fi retrase de pe piață după ce s-a constatat că ingredientul stabilizator pe bază de plante depășește limitele legale pentru oxidul de etilenă, potrivit unui anunț postat sâmbătă de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Al doilea focar activ de pestă porcină africană, depistat în Ampoița
Un nou focar de pestă porcină africană a fost depistat în Alba, în localitatea Ampoița, afectând zeci de porci domestici, după ce luna trecută, după o perioadă în care s-a reușit închiderea vechilor focare din județ, boala a reapărut, în Ighiu.
Percheziții în trei județe într-un dosar privind tăieri ilegale și furt de arbori
Polițiștii din Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, efectuează, joi, 12 percheziții în trei județe, la persoane bănuite că ar fi tăiat fără drept și ar fi sustras arbori din fondul forestier național, iar pentru acoperirea faptelor ar fi folosit avize de însoțire false.
Prefera Foods a atras 5 milioane de euro printr-un plasament privat de obligațiuni
Prefera Foods, unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa conservelor din România, a încheiat cu succes și în mod anticipat pe 20 iulie o ofertă primară de vânzare de tip plasament privat de obligațiuni prin care compania controlată de antreprenorul Raul Ciurtin a reușit să atragă 5 milioane de euro.








