Lună: ianuarie 2023

Economie

Oferte de angajări cu salariul pe masă. Companiile sunt tot mai puțin interesate de păstrarea secretului asupra salariilor

33% din totalul joburilor disponibile în acest moment pe eJobs.ro au salariul afișat, procentul fiind mai mult decât dublu față de perioada similară a anului trecut. Astfel, peste 8.000 de poziții pentru care companiile caută candidați au fie salariul fix menționat în anunțul de angajare, fie un interval salarial.

Economie

Cum își suplimentează veniturile poștașii români? Poșta Română acuză plecări masive ale angajaților

Directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan, a afirmat vineri, la Alba Iulia, că în jur de 1.000 de poștași din țară își suplinesc veniturile prin sistemul de bonusare, dând exemplul unei angajate din București care, la un salariu de 2.000 de lei, a câștigat suplimentar 6.000 de lei.

Educație

179 de elevi din Aiud au fost instruiți în acordarea primului ajutor de Crucea Roșie Română Filiala Alba

În luna decembrie 2022, Crucea Roșie Română Filiala Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Aiud, a organizat cursuri de Prim ajutor pentru 179 de elevi din cadrul a 3 unități de învățământ din Aiud: Colegiul Național „Bethlen Gabor” Aiud, Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud și Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Ciumbrud.