Una din trei mărci de brânză Feta cu denumire de origine protejată (DOP) conține clorură de calciu, unul dintre cele mai folosite cheaguri chimice, avertizează reprezentanții Asociației Pro Consumatori.
Economie
Anunț privind finalizarea proiectului cu titlul „Grant” proiect nr RUE 2022 înscris în cadrul Măsurii „Granturi pentru capital de lucru”
Proiect finanțat în cadrul măsurii „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru firma DENEDY LOGISTIC S.R.L.
Noi emisiunile de titluri de stat pentru populație în luna iunie
Ministerul Finanțelor emite, începând de luni, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 2,95%, 3,35% și 3,65%, potrivit unui comunicat al instituției.
Donație de măști pentru școlile aiudene. Donatorul a vrut să-și păstreze anonimatul
O companie aiudeană a donat 30.000 de măști școlilor gimnaziale și liceelor din localitate, informează Primăria municipiului Aiud, care precizează că este vorba despre „măști conforme”.
Banca Transilvania va achiziționa Idea::Bank și celelalte companii cu brandul Idea în România
Banca Transilvania va achiziționa acțiunile deținute de grupul polonez Getin Holding la Idea::Bank, Idea::Leasing si Idea::Broker de Asigurare. Acordul de achiziție a fost semnat, iar pana la primirea aprobării BNR si a Consiliului Concurentei entitățile Idea își vor desfășura activitatea independent.
Oficiali europeni analizează evoluția economiilor europene în pandemie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a discutat sâmbătă, în cadrul unor întâlniri bilaterale cu mai mulți oficiali europeni, despre evoluția economiilor europene în contextul pandemiei CoViD-19 şi operaționalizarea mecanismului european de redresare şi reziliență.
Bugetul Etapei 1 a Programului Rabla pentru Electrocasnice a fost epuizat în mai puțin de 24 de ore
Bugetul Etapei 1 a Programului Rabla pentru Electrocasnice a fost epuizat în mai puțin de 24 de ore de la start, informează Ministerul Mediului pe pagina sa de Facebook.
Compania Distribuție Energie Electrică anunță „o amplă acțiune de citire a grupurilor de măsură a energiei electrice”
Societatea Distribuție Energie Electrică România S.A. anunță că va desfășura „o amplă acțiune de citire a grupurilor de măsură a energiei electrice” în județele Brașov, Sibiu, Mureș, Alba, Harghita și Covasna, atât cu personal propriu, cât și cu personal al prestatorilor externi.
Percheziții în Alba, Argeș și Dâmbovița, la persoane bănuite de înșelăciune și fals
Patru percheziții au loc vineri în județele Alba, Argeș și Dâmbovița, la persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, care, folosindu-se de o factură falsă, ar fi încasat peste 70.000 lei de la o societate comercială care intenționa să achiziționeze materiale de construcții.
Google va deschide primul său magazin fizic la New York în această vară
Alphabet, compania mamă a Google, a anunțat joi că va deschide primul său magazin fizic la New York în această vară, reflectând o abordare care a ajutat Apple să acumuleze miliarde de dolari în ultimele două decenii, relatează Reuters.








