Polițiștii din Blaj l-au reținut pe un bărbat care i-ar amenințat cu moartea pe membrii unei familii din municipiu. Bărbatul l-au reținut pentru o perioadă de 24 de ore pe bărbatul de 34 de ani din Blaj, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Social
Cod galben de ninsori și viscol în Alba, până miercuri seara. Vreme rece în mare parte din țară
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, noi atenționări Cod galben de vânt puternic, ninsori și viscol, valabile până miercuri seara în 21 de județe, precum și o informare de precipitații și vreme deosebit de rece în mare parte din țară, până joi dimineața.
Doi sibieni, arestați după ce au dezmembrat un autoturism furat
Doi bărbați din Sibiu, din care unul recidivist, au fost arestați preventiv pentru furt calificat, aceștia fiind acuzați că, în vara anului trecut, au sustras din municipiul Alba Iulia un autoturism marca Toyota, în valoare de peste 22.500 de euro, pe care, ulterior, l-au dezmembrat în atelierul auto al unuia dintre inculpați.
Zeci de polițiști s-au înscris pentru a dona sânge. Tichetele de masă vor ajunge la nevoiași
Zeci de polițiști din Alba participă, de luni până miercuri, la o campanie de donare de sânge intitulată „Vrem să ajutăm!”, urmând ca tichetele de masă pe care aceștia le vor primi să fie folosite, în preajma sărbătorilor pascale, în sprijinul unor persoane aflate în dificultate.
Păcăliți de GPS. Turiști înzăpeziţi pe un drum închis iarna
Doi turiști din Timiș au rămas, duminică, înzăpeziţi cu autoturismul în Munţii Şureanu pe un drum închis traficului pe timp de iarnă, după ce ar fi urmat indicaţiile GPS-ului, pentru recuperarea lor intervenind salvamontiștii din Alba.
Informare meteorologică. Vremea va fi rece toată săptămâna, cu temperaturi negative noaptea
Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare de precipitații, intensificări ale vântului și vreme rece, valabilă până marți dimineața la nivelul întregii țări.
Primăvara poeziei la Sebeș. Colaj liric dedicat Zilei Mondiale a Poeziei
Un colaj liric de momente speciale dedicate Zilei Mondiale a Poeziei este evenimentul organizat duminică de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” și care se va desfășura în mediul online, informează primăria municipiului.
Iarna nu-i ca vara. Turist accidentat pe un traseu de vară în Șureanu, recuperat de salvamontiști
Salvamontiștii din Alba au intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unui turist din Timișoara, neechipat corespunzător, care a căzut și s-a accidentat la umăr în timp ce se afla, sâmbătă, în Munții Șureanu, pe un traseu de vară.
Plan ca-n filme, final ca-n realitate. Un curier și-a înscenat un jaf de 18.000 de lei
Un angajat al unei firme de curierat este cercetat pentru delapidare și inducerea în eroare a organelor judiciare, după ce, ajutat de alte trei persoane, și-a înscenat un jaf în localitatea Săulești, de lângă orașul Simeria, în urma căruia ar fi rămas fără 18.000 de lei.
Un autotren s-a răsturnat pe malul Arieșului. Șoferul este grav rănit | Foto
Șoferul unui autotren a fost grav rănit într-un accident produs vineri pe DN 75, după ce tirul pe care îl conducea a ieșit de pe carosabil, pe raza localității Brăzești, în Munții Apuseni, și s-a răsturnat pe malul râului Arieș.








