Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat că în ședința de miercuri a Executivului a fost adoptată hotărârea privind stabilirea formei și conținutului actelor de identitate, ale dovezii de reședință și ale cărții de imobil, iar românii vor putea solicita cartea de identitate electronică începând cu luna august.
Alte știri
Cât de folositoare este restricția circulației pe timp de noapte
Expertul în Sănătate Publică, Răzvan Cherecheș a explicat de ce este benefică restricția circulației pe timp de noapte din punct de vedere epidemiologic. De asemenea, el a spus că autoritățile ar trebui să fie mult mai severe.
Se conturează o nouă „Alianță a Vestului”
Președinții Consiliilor Județene din Alba, Ion Dumitrel și Bihor, Ilie Bolojan, s-au întâlnit în Câmpeni pentru a încheia un parteneriat pentru zona Munților Apuseni care prevede crearea unui circuit turistic comun și modernizarea drumurilor din Țara Moților.
Mihail David este propus de PLUS ca vicepreședinte al Gărzii de Mediu
Consiliul Național al PLUS a discutat și validat, miercuri, propuneri pentru Ministerul Educaţiei, Garda de Mediu, Cancelaria prim-ministrului și Prefectura Buzău. Pentru Garda de Mediu a fost propus șeful PLUS Alba, Mihail David.
Căprioară surprinsă pe Valea Arieșului. S-a lăsat filmată și mângâiată de trecători
O căprioară a fost surprinsă de niște trecători pe Valea Arieșului. Animalul s-a lăsat „răsfățat” de aceștia și chiar a stat la o „ședință foto”.
Starea de alertă a fost prelungită. Restricția de circulația pe timpul nopții începe la ora 22
Guvernul a aprobat, miercuri, prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, cea mai importantă măsură fiind cea referitoare la restricția privind circulația pe timp de noapte începând cu ora 22,00, față de 23,00, cât era până acum.
Încep lucrările de modernizare a străzii Viilor din Alba Iulia
Intervențiile pe strada Viilor se impun ca urmare a afectării, în timp, a părții carosabile, în urma lucrărilor de reabilitare a rețelei de canalizare, respectiv pentru asigurarea unor utilități la construcțiile noi din zonă, informează Primăria municipiului Alba Iulia.
Deputatul Beniamin Todosiu cere publicarea raportului privind „vaccinarea paralelă”
Deputatul USR PLUS de Alba, Beniamin Todosiu, a susținut, miercuri, în Parlamentul României, o declarație politică privind apariția unor informații despre vaccinare în centre paralele, care nu se regăsesc pe platforma guvernamentală.
90% din componentele unui telefon mobil pot fi reciclate
Telefoanele mobile au devenit parte importantă din viața omului modern. Conform ultimelor date oferite de European Economic Social Comittee, 90% dintre adulții din Uniunea Europeană dețin un telefon mobil, jumătate dintre acestea fiind smartphone-uri.
Proiectul „English 4 Kids – Clubul de engleză”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Miercuri are loc întâlnirea din această lună a clubului „English 4 Kids – Clubul de engleză”. Acesta este un club de limbă și civilizație engleză, pentru copii, și care se va desfășura online, pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, începând cu ora 18.00, informează reprezentanții bibliotecii.








