Sică Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, a fost trimis în judecată de DIICOT pentru trafic de droguri, el fiind acuzat că a vândut cocaină unei persoane care colabora cu procurorii şi unui investigator sub acoperire, în apropierea unui local din centrul vechi al Capitalei.
Lună: februarie 2021
Operațiune de ecologizare la Gârbova de Jos. Au fost strânse trei camioane de deșeuri
Mai bine de trei camioane de deșeuri au fost adunate de la Gârbova de Jos ca urmare a unei operațiuni de ecologizare a zonei realizate prin implicarea Primăriei Aiud. Reprezentanții instituției spun că depozitarea ilegală a deșeurilor va fi pedepsită exemplar de acum înainte.
Criza CoViD la Colegiul Militar: 76 de elevi au fost testați pozitiv, alți 164 sunt la izolare
Peste 16% dintre elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, adică 76 din 462, s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2 de la începutul semestrului al doilea, majoritatea fiind preluați de familii, 4 sunt internați în spital, iar 5 s-au vindecat.
Ambasadorul israelian David Saranga a fost primit de primarul Pleșa
Oportunitățile pe care Alba Iulia le poate oferi unor potențiali investitori israelieni, prin dezvoltarea zonei industriale a orașului, au fost printre punctele atinse în cadrul discuțiilor avute de administrația locală cu ambasadorul David Saranga, cu prilejul unei vizitei efectuate de diplomat în municipiu.
Un fost polițist este propunerea USR pentru funcția de subprefect de Alba
Un fost polițist, în vârstă de 52 de ani, este noua propunere a USR-PLUS pentru funcția de subprefect al județului Alba, după ce persoana nominalizată inițial, un fost jandarm, actualmente avocat, și-a retras candidatura pentru o „greșeală reprobabilă” de acum un deceniu.
Premierul Cîțu vrea să atragă investitori străini „pentru ca împreună să reformăm economia”
Guvernul va atrage investitori străini, pentru ca, împreună cu aceștia, să reformeze economia, a declarat, joi, premierul Florin Cîțu, susținând că au fost 30 de ani care s-au pierdut în acest sens.
Primăria Alba Iulia: În chestiunea gratuităților, STP a luat o decizie „abuzivă”
Eliminarea de către Societatea de Transport Public (STP) Alba Iulia a gratuităților de care beneficiază elevii şi pensionarii este, în opinia autorităților locale, „un act unilateral şi abuziv”, potrivit unui comunicat transmis de către Primăria municipiului Alba Iulia.
Sindicatul drumarilor se plânge de transporturile agabaritice. „Nu putem noi repara cât pot ei strica”
Sindicatul Drumarilor „Elie Radu”, care reunește angajați din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, semnalează că nerespectarea limitelor maxime admise privind circulația autovehiculelor de mare tonaj provoacă degradări de profunzime la infrastructura rutieră națională și pagube extrem de mari.
Edilul din Vințu de Jos este pus sub control judiciar. Mandatul său de primar, momentan suspendat
Edilul comunei Vințu de Jos, Petru Ioan Barbu, reținut de polițiști pentru 24 de ore pentru delapidare și fals, va fi cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile, printre obligațiile impuse de către procurori fiind și aceea de a nu mai desfășura activitatea de primar în exercitarea căreia a săvârșit faptele de care este acuzat.
Propunere privind suspendarea taxei turistice. Primăria Alba Iulia organizează consultare publică
Un grup de șapte consilieri locali a propus suspendarea plății taxei speciale pentru promovarea turistică a municipiului Alba Iulia în anul fiscal 2021 și, în virtutea legislației în vigoare, anunță că declanșează o consultare publică pentru a afla și opinia contribuabililor pe acest subiect.









