Cu ocazia Zilei Naționale a României, 43 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au fost înaintați în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, informează reprezentanții instituției amintite.
Autor: Mesagerul de Alba
În luna Crăciunului, românii cumpără cea mai scumpă carne de porc din UE: importăm 85% din acest tip de produs
Deși România exportă cantități însemnate de grâu și porumb, circa 85% din cantitatea de carne de porc de pe piața internă provine din import.
Dr. Streinu-Cercel: Infecţia cu HIV poate fi ținută sub control. Numai cine nu vrea să trăiască nu ia o pastilă pe zi
Infecția cu HIV poate fi ținută sub control, a declarat, luni, președintele Comisiei de sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel, care a precizat că, în România, se înregistrează anual un număr de 700 – 800 de pacienți noi.
Cum arată Florin Piersic la aproape 87 de ani: „La cei 20 de ani ai tăi te miști ușor, nu ca mine la 100”
Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiți actori români, se apropie de vârsta de 87 de ani. Născut la 27 ianuarie 1936, la Cluj, Florin Piersic este unul dintre cei mai importanți actori români de teatru și film.
Volei feminin: CSM Volei Alba Blaj a învins-o pe Dinamo și rămâne lider în Divizia A1
Campioana CSM Volei Alba Blaj a învins-o pe CS Dinamo București cu scorul de 3-1 (21-25, 25-20, 25-17, 29-27), sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 8-a a Diviziei A1 la volei feminin, succes care o menține pe primul loc.
George Simion nu mai vrea să ajute Basarabia. România nu mai trebuie să finanțeze „nici măcar cu un leu” Guvernul de la Chișinău
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion, a susținut, vineri, la Alba Iulia, că România nu mai trebuie să finanțeze „nici măcar cu un leu” Guvernul de la Chișinău, el afirmând, de asemenea, că s-au alocat „prea multe fonduri” pentru refugiații ucraineni.
Unire fără unioniști. Nicio floare nu a fost depusă la busturile unioniștilor de 1 Decembrie
Busturile unioniștilor și ale altor personalități marcante care au avut legătură cu actul Unirii de la 1 Decembrie 1918 aflate în preajma Sălii Unirii din Alba Iulia au fost omise de organizatorii manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României și a împlinirii a 104 ani de la Marea Unire, precum și de asociațiile patriotice, astfel încât nicio floare nu a fost depusă la soclul acestora.
Podul Minciunilor din Blaj, o investiție de 3 milioane de euro, deschis circulației de Ziua Națională
Podul Minciunilor din municipiul Blaj, o investiție de 3 milioane de euro, a fost deschis joi circulației rutiere și pietonale, după lucrări care au durat opt luni, inaugurarea oficială a acestuia urmând să aibă loc luni, printr-un „Concert pe pod”.
Cum a ajuns 1 Decembrie Ziua Națională a României
Începând din 1990, Ziua Națională a României este sărbătorită, în fiecare an, la data de 1 Decembrie. În 1918, la această dată, Marea Adunarea Națională de la Alba Iulia adopta rezoluția Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.
Românii aglomerează ieșirile din țară în minivacanța de 1 Decembrie
Mii se români pleacă din țară în minivacanța de 1 Decembrie, iar la vama Nădlac II s-a creat o coloană de mașini imensă. Timpul de așteptare pentru trecerea în Ungaria este de cel puțin 2 ore.








