Rezultatele la examenele de Bacalaureat înainte de contestații vor fi afișate luni până la ora 12.00.
Educație
Ministrul Educației își dorește ca, de la anul, corectarea la evaluări să fie informatizată
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi seara, la Digi 24, că își dorește ca anul viitor la evaluările la clasa a II-a, a IV-a, a VI-a și la Evaluarea Națională să se aplice corectarea informatizată la nivel de item, urmând ca profesorii corectori să evalueze on-line.
Evaluarea Națională. În Alba, aproape 80% dintre candidați au obținut medii peste 5. Câte medii de 10 au fost
Aproape 80% dintre elevii din Alba care au susținut Evaluarea Națională au obținut medii mai mari sau egale cu 5, iar cinci dintre candidați au încheiat examenul cu media generală 10, potrivit unui comunicat transmis, marți de către Biroul de Presă al Inspectoratului Școlar Județean Alba.
Locuri speciale la Universitatea Politehnică Timișoara pentru absolvenții de liceu proveniți din sistemul de protecție socială
În acord cu Legea Educației Naționale, Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a alocat, pentru admiterea în anul universitar 2021-2022, 10 locuri speciale, bugetate, în cadrul cifrei de școlarizare aprobate, pentru absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat proveniți din sistemul de protecție socială, informează instituția.
Bacalaureatul continuă marți cu proba obligatorie
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat continuă marți, 29 iunie, cu proba obligatorie a profilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Ultima probă va avea loc joi.
Bacalaureat 2021. Patru elevi din Alba au fost eliminați pentru tentativă de fraudă
Patru candidați au fost eliminați luni în Alba pentru tentativă de fraudă la prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat, respectiv la Limba și literatura română, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului Școlar Județean Alba.
Examenul de Bacalaureat începe luni. Ce este deosebit anul aceasta
Examenul național de Bacalaureat 2021 (sesiunea iunie-iulie) începe luni cu proba scrisă la Limba și literatura română, iar pentru susținerea probelor scrise s-au înscris peste 133.000 de absolvenți de liceu.
Evaluarea Națională. Au existat incidente la trei școli, subiectele fiind făcute publice în pofida reglementărilor
Ministerul Educației a sesizat organele de cercetare penală în cazul a trei școli unde subiectele „au fost făcute publice înainte de termenul precizat în reglementări”, a declarat marți ministrul Sorin Cîmpeanu, într-o conferință de presă.
Universitatea Babeș-Bolyai face precizări privind condițiile de cazare a studenților peste vară
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a luat act de discuțiile și de confuziile generate în spațiul public de Hotărârea Consiliului de Administrație al UBB în legătură cu obligația studenților de a se vaccina pentru a putea utiliza căminele studențești peste vară.
130.000 de elevi vor beneficia de decontarea navetei
Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență privind decontarea navetei elevilor, Ministerul Educației având anul acesta în buget 100 de milioane de lei pentru 130.000 de beneficiari estimați, a declarat, miercuri, ministrul de resort, Sorin Cîmpeanu.








